Ellie Soutter, o tânără campionă la snowboard, a murit miercuri, zi în care a împlinit 18 ani. Anunțul a fost făcut chiar de tatăl ei, care spune că viața i-a luat „sufletul pereche”.
Echipa de snowboard a Marii Britanii din care făcea parte Ellie a confirmat decesul tinerei.
„Această lume crudă mi-a luat sufletul pereche ieri în ziua în care împlinea 18 ani”, a scris Tony Soutter, tatăl campioanei.
„Am fost atât de mândru de femeia frumoasă care devenise. Ellie, îmi vei lipsi mai mult decât ți-ai fi putut imagina. Odihnește-te în pace micule campion”, a mai scris bărbatul pe Facebook.
Sportiva a fost medaliată cu bronz la FOTE 2017, la Erzurum (Turcia), iar, începând din acest an, fusese selecţionată în lotul olimpic de seniori, în vederea Jocurilor Olimpice din 2022.
Ellie și tatăl său s-au mutat în Franța în 2010, însă în momentul în care a murit, ea se afla în Marea Britanie, notează The Sun.
Tânăra a fost nevoită să facă o pauză de la competiții la începutul acestui an din cauza lipsei de fonduri, însă era pregătită să revină luna viitoare la campionatul din Noua Zeelandă, unde avea să reprezinte din nou Marea Britanie.
Ellie Soutter își dorea foarte tare să concureze la Olimpiada de la Beijing din 2022 și să câștige o medalie și acolo.