O româncă și fiica ei au fost ucise în Cipru de un criminal în serie

.

O româncă și fiica ei de opt ani au fost ucise în Cipru, de un criminal în serie, care a mai omorât alte cinci femei.

Suspectul principal, care este un ofițer militar în vârstă de 35 de ani, a recunoscut asasinatele, relatează Digi 24.

În prezent, poliția verifică informațiile. Reprezentanții autorităților au afirmat că acesta este primul caz de criminal în serie pe insulă.

Bărbatul a fost reținut săptămâna aceasta, după ce polițiștii au strâns probe care indicau că a ucis două femei din Filipine și o fată. Cadavrele celor două filipineze au fost descoperite într-o mină abandonată de lângă Nicosia.

În timpul interogatoriului, militarul a recunoscut şi alte patru crime.

Potrivit presei, românca ucisă avea 36 de ani şi locuia în Cipru. Ea şi fiica ei de 8 ani erau date dispărute încă din 2016.

O altă femeie pe care bărbatul a omorât-o ar fi de cetățenie nepaleză sau indiană.

De asemenea, o fetiță de 6 ani, fiica unei victime, este dată dispărută.

Acum, autoritățile din Cipru caută trupurile neînsuflețite în aceeași mină abandonată, precum și la un poligon aflat în apropiere.

Poliţia locală spune că cel puţin două dintre victime au fost abordate de ofiţerul de 35 de ani prin intermediul unui site de întâlniri.

Sursă foto: 123rf.com

    
Vedete din Romania Vedete internationale