O româncă de 14 ani a cucerit juriul de la „Vocea Spaniei Junior”

.
Flori Alexandra Cuțiaru, o adolescentă de origine română ce locuiește în Spania, a cucerit juriul și publicul emisiunii „La Voz Kids” (Vocea Spaniei Junior”. Criticile celor trei jurați, dar și comentariile telespectatorilor au propulsat-o în rândul favoriților la câștigarea trofeului celei de a patra ediții a emisiunii.

Adolescenta locuiește în Spania doar de cinci ani, dar stăpânește la perfecție limba spaniolă. Ea a fost apreciată și datorită felului în care a vorbit despre părinții ei pe care îi apreciază pentru faptul că muncesc și se sacrifică pentur ca ea să poată deveni o cântăreață cunoscută.

Sunt puţin emoţionată, pentru că să te afli pe scena ‘La Voz Kids’; e ceva unic, e ceva care în viaţă se întâmplă o singură dată„, a afirmat Alexandra înainte de a urca pe scenă.

Citește și: Laura Bretan a pierdut finala America’s Got Talent. Cine a câştigat concursul

Cântatul este darul pe are îl am şi întotdeauna va fi parte din mine„, a afirmat fata, originară din județul Dolj.

Cuțiaru a fost ultima concurentă acceptată în concurs. În etapa următoare, fiecare echipă primeşte îndrumarea mentorului, apoi concurenţii sunt puşi în grupuri de câte trei pentru a cânta împreună. La finalul cântecului, toţi juraţii urmează să îşi exprime părerile despre prestaţia celor trei, după care antrenorul va decide care dintre concurenţi va rămâne în competiţie.

Flori este deja creditată cu șanse reale pentru câștigarea concursului.

Foto: Captură Youtube

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton