O româncă a fost ucisă zilele trecute, după ce un băiat de 14 ani a deschis focul la școala unde aceasta lucra. În atacul armat au murit două cadre didactice și doi elevi, în timp ce alte nouă persoane au fost rănite.
Cuprins
Cuprins
Româncă, ucisă într-un atac armat la un liceu din SUA
Cristina Irimie, o româncă în vârstă de 53 de ani, a murit zilele trecute, în Georgia, SUA, după ce un adolescent de 14 ani a deschis focul în liceul la care aceasta lucra. În urma atacului și-au mai pierdut viața alte trei persoane: Christian Angulo (14 ani), Mason Schermerhorn (14 ani) și Richard Aspinwall (39 ani), acesta fiind profesor de matematică și antrenor secund de fotbal.
Alte nouă persoane au fost rănite în incident și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Oamenii legii l-au identificat deja pe elevul care a deschis focul în unitatea de învățământ. Numele său este Colt Gray și are 14 ani. Adolescentul va fi acuzat și judecat ca un adult, potrivit declarațiilor făcute de autorități. Acesta era în atenția FBI încă din 2023 când a fost interogat de forțele de ordine pentru amenințări online.
Citește și: Cum a aflat o femeie al cărei soț s-a sinucis că a fost înșelată în timpul căsniciei
Cine a fost Cristina Irimia, profesoara ucisă în SUA
Românca era profesoară de matematică la liceul la care adolescentul a deschis focul și a ucis patru persoane. Aceasta s-a stabilit în SUA la finalul anilor 90, alături de soțul său, Dorin. În tinerețe, profesoara a făcut parte din Ansamblul Dumbrava Sibiului.
Potrivit Gândul, aceasta a ajuns pentru prima dată în America în anul 1996, cu ansamblul din care făcea parte.
Citește și: Cum a reușit o femeie să slăbească 64 kilograme în 8 luni: „Eram oripilată de felul în care arătam”
Duhovnicul româncei are doar cuvinte de laudă la adresa Cristinei.
„Să fii profesoară de matematică la un liceu american în ziua de azi trebuie să fii o persoană specială. Să fii implicată în comunitatea ta și dedicată Bisericii tale, trebuie să fii credincioasă. Să fii mereu cu zâmbetul pe buze, glumind și râzând, trebuie să fii o persoană veselă și optimistă”, a scris preotul Nicolae Clempuș, care o știa pe Cristina de 20 de ani, pe rețelele de socializare.
„Să înfrunți răul în față și să-ți dai viața în fața clasei tale de elevi trebuie să fii erou și model prin definiție. Toate acestea a fost Cristina Irimie. Plecată prea brusc și prea devreme, va rămâne în amintirea noastră veșnic. Ne rugăm pentru soțul ei Dorin și pentru toată familia îndurerată”, a mai scris părintele Clempuș în mediul online.
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare septembrie 6, 2024 11:56 am