O femeie a rămas mutilată pe viață în urma unei călătorii în interes de serviciu. Stephenie Rodriguez a fost înțepată de un țânțar în Nigeria și s-a îmbolnăvit de malarie cerebrală.
Stephenie Rodriguez: „M-am infectat pe 11 septembrie, m-am trezit din comă pe 11 octombrie”
O călătorie de muncă în Nigeria i-a schimbat definitiv viața lui Stephenie Rodriguez. În septembrie 2019, antreprenoarea australiană a călătorit în țara africană pentru a prezenta o aplicație pe care compania ei Wonder Safe tocmai o lansase, lansat-o, care era despre asigurarea securității femeilor și persoanelor vulnerabile.
Planul ei era simplu: avea să ia un taxi până la hotel și un altul până la sala de conferințe. Dar ea crede că în timp ce părăsea hotelul, în timp ce s-a oprit pentru scurt timp pentru a vorbi cu jurnaliştii, un ţânţar i-a muşcat de trei ori glezna stângă. Nu a fost nevoie de mai mult.
Malaria este una dintre așa numitele boli tropicale neglijate (BNT). Este potențial fatală și apare atunci când te înțeapă un țânțar infectat cu parazitul Plasmodium, comun în regiunile tropicale din Africa, precum și în Asia și America Latină.
Cel mai recent raport despre această boală publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) precizează că 249 de milioane de cazuri au fost înregistrate la nivel mondial în 2022, cu 16 milioane mai mult decât cele 233 de milioane înregistrate în 2019, înainte de pandemia de Covid. Malaria ucide 600.000 de oameni în fiecare an, majoritatea fiin copii africani cu vârsta sub cinci ani.
Rodriguez a avut primele crize convulsive în timp ce zbura din Sydney, Australia, către Boston, în Statele Unite, la doar 15 zile după șederea ei în Nigeria.
„M-au dus la spital cu ambulanța și în secția de terapie intensivă m-au diagnosticat cu malarie cerebrală”, își amintește ea într-un interviu prin apel video de la casa ei din Sydney, notează El Pais.
Femeia mai fusese în trecut Africa, în Kenya, mai exact și, în acel caz, a urmat un tratament antimalaric. În călătoria ei în Nigeria, însă, a decis că se va descurca fără tratament.
Medicamentul care previne și tratează malaria prin eliminarea parazitului care o provoacă, deși poate avea efecte adverse precum febră, diaree, greață sau vărsături, printre altele i-a provocat lui Rodriguez „amețeli și halucinații”.
„Trebuia să țin o conferință, nu putea să îmi fie rău. Nu am ieșit la plimbare, nu am fost la piscină, am fost doar o clipă afară să mă întâlnesc cu jurnaliştii. Un moment decisiv, nimic mai mult”, a spus australianca.
După criză, Rodriguez a petrecut două săptămâni în comă. Când s-a trezit, era complet paralizată. I-au trebuir 55 de zile să se recupereze și să iasă din dializă – un tratament care preia funcțiile rinichilor – și să prindă un avion înapoi acasă.
„M-am infectat pe 11 septembrie, m-am trezit din comă pe 11 octombrie și nu m-am întors în Australia mai devreme de 5 noiembrie”, spune ea. Chiar și așa, ea insistă că este norocoasă pentru că a fost tratată la Spitalul Universitar Harvard.
„Cu siguranță în altă parte, nu aș fi primit același nivel de îngrijire pentru a diagnostica malarie la timp și pentru a-mi oferi leacul care mi-a salvat viața”, adaugă Rodriguez.
Cum i s-a schimbat viața după tragedia prin care a trecut
Deși viața ei nu mai era în pericol, după ce a ieșit din comă, degetele de la picioare au început să se înnegrească.
„Călcâiele și degetele mâinilor mele erau la fel. Acele zone au fost paralizate deoarece corpul meu s-a atrofiat în timpul comei și medicamentele pe care mi le-au dat pentru a trata șocul septic au ajuns să le deterioreze complet”, explică Rodriguez.
La trei luni de la întoarcerea în Australia, în februarie 2020, a suferit primele amputații la picioare. În cele din urmă, pe 31 martie 2021 și după 47 de operații, ambele picioare i-au fost amputate de sub genunchi. „Nu aveau să se vindece, nici să se regenereze vreodată și a fost singura cale de a scăpa de durerea constantă”, a spus ea.
În calitate de supraviețuitor al malariei, Rodriguez încearcă să crească gradul de conștientizare cu privire la boală. Ea și-a propus provocarea de a avea un impact asupra unui miliard de vieți până în 2025, acțiune pe care o desfășoară în colaborare cu The Global Fund, o organizație internațională menită să accelereze sfârșitul epidemilor de SIDA, tuberculoză și malarie.
„Am avut o perioadă foarte grea, mai ales în timpul pandemiei de Covid-19, dar depășirea malariei și căutarea mereu latura pozitivă mi-au permis să caut modalități de a crea o nouă viață în acest corp adaptat”, spune ea.
În urmă cu doi ani, a început scrima. „A trebuit să mă mențin activă. Obișnuiam să dansez salsa, să schiez, să merg cu bicicleta…”
Cu scrima, ea a găsit o modalitate de a se menține ocupată, în formă și, în cele din urmă, în viață.
În prezent se antrenează la un nivel înalt și participă la competiții pentru persoane cu dizabilități: a petrecut chiar 14 luni antrenându-se pentru a se califica la Jocurile Paralimpice, deși nu a reușit.
„Prin această experiență, am reușit să simt un respect profund față de persoanele care trăiesc cu dizabilități. Dacă nu aș fi avut această experiență, nu aș fi putut niciodată să o înțeleg”, a recunoscut Rodriguez.