O femeie bolnavă de COVID-19 a născut cvadrupleți

.

O femeie în vârstă de 37 de ani, bolnavă de COVID-19, a adus pe lume cvadrupleți într-o maternitate din Iași. Mama este în stare stabilă, iar cei patru băieți au avut un scor bun la naștere. 

Tânăra mămică era însărcinată în 34 de săptămâni când a ajuns la maternitatea „Elena-Doamna”, unitatea COVID-19 pentru gravide, unde a fost direcționată pentru că prezenta simptome ale infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Citește și: Gina Pistol a născut o fetiță frumoasă și sănătoasă. Primele declarații ale lui Smiley

Femeia a născut ieri, 9 martie, iar acum atât ea, cât și bebelușii se află sub supraveghere medicală. Urmează să fie și ei testați pentru noul coronavirus, însă medicii din Iași spun că au fost foarte rare cazurile în care nou-născuții au fost infectați, iar asta numai la nașterile naturale.

„Mai trebuie spus că aceștia oricum nu fac forme grave, este o contaminare de mediu la nașterile naturale, dar copiii nu dezvoltă fenomene pulmonare”, a precizat medicul Răzvan Socolov, șef secției de Obstetrică-ginecologie.

„Cazul cred că este unul de literatură medicală”

„Este un caz foarte rar, era și confirmată pozitiv mama, dar ne bucurăm că este un caz reușit și că mama se recuperează după un efort lung, o intervenție care a durat mai multe ore. Starea ei este stabilă și s-a bucurat de venirea pe lume a celor patru fii, pentru care avea deja pregătite numele.

Cazul cred că este unul de literatură medicală – sunt foarte puține înregistrate de mame cu SARS-CoV-2 care să nască cvadrupleți, poate vom reuși să publicăm în literatura de specialitate. Ne bucurăm pentru mamă, este o eroină”, a declarat Gabriel Martinescu, managerul unității medicale, potrivit Libertatea.ro.

Pe lângă infecția cu SARS-CoV-2, femeia avea un istoric medical îngrijorător, care îi punea sarcina în pericol. Aceasta era operată la inimă și avea un diagnostic de tahicardie supraventriculară. Însă operația a decurs bine, cei patru băieții au primit scor bun la naștere și se simt bine.

Citește și: Like Creața a născut! Prima imagine cu bebelușul

„Fiecare copil a avut, practic, neonatologul lui, a fost o mobilizare a întregului sector de neonatologie. A fost o operație cu risc, pacienta tușea înaintea operației, avea testul rapid antigen pozitiv, a fost confirmat și cu un PCR. În 20 și ceva de ani de carieră nu am asistat la o astfel de naștere, este destul de rar. La tripleți, da, dar nu la cvadrupleți. Ca incidență sunt cam 1 la 100.000 de cazuri”, a declarat dr. Răzvan Socolov.

Proaspăta mămică se află internată la Terapie Intesivă, în stare stabilă.

Sursă foto: Shutterstock.com

    
Vedete din Romania Vedete internationale