IPJ Teleorman a anunțat oficial cauza morții lui Corneliu Daniel Dan, soțul lui Carmen Dan, ministrul de interne al României.
Autopsia a arătat că bărbatul a decedat în urma unei insuficiențe cardio-respiratorii acute provacată de un edem pulmonar şi infarct miocardic acut.
‘Ca urmare a informaţiilor solicitate de reprezentanţi ai mass-media în legătură cu decesul sesizat la data de 3 iulie în localitatea Videle, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul IPJ Teleorman este abilitat să facă următoarele precizări: persoana decedată a fost găsită în casă, de către un membru al familiei. Cauza morţii, certificată în urma autopsiei este – insuficienţă cardio-respiratorie acută ca urmare a unui edem pulmonar şi infarct miocardic acut’, au precizat reprezentanţii IPJ Teleorman, citați de stirileprotv.ro.
‘Decesul a survenit, conform evaluărilor medico-legale, cu aproximativ 24 de ore înainte de a fi găsit de aparţinători, adică la data de 2 iulie. Certificatul de deces a fost emis cu data constatării, la 3 iulie’, se mai arată în comunicatul emis de IPJ Teleorman.
Ultima modificare iulie 4, 2018 12:27 pm