Nicolae Sabău a încetat din viață la 91 de ani

.

Celebrul cântăreţ de muzică populară, Nicolae Sabău, a încetat din viață, la vârsta de 91 de ani, după ce a pierdut lupta cu noul coronavirus.

Artistul a fost internat săptămâna trecută la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare, unde a fost confirmat pozitiv cu COVID-19, iar luni (28 decembrie) a fost transferat la Spitalul Suport TBC Baia Mare. Din păcate, plămânii cântărețului erau foarte afectați și organismul i-a cedat în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Adevărul.

Colegii de breaslă și-au exprimat tristețea pe rețelele sociale și au transmis un ultim gând lui Nicolae Sabău.

Citește gratuit ediția de ianuarie a revistei Unica. O găsești AICI

„Dragilor, chiar acum am primit vestea tristă (care a căzut ca un trăsnet): a plecat dintre noi Nicolae Sabău. Nicule, ai luat cu tine toate amintirile drumurilor noastre…ducând cântecul de-acasă, bucurând sufletele celor care ne ascultau. Să-ţi fie drumul lin spre stele… şi Domnul să-ţi odihnească sufletul în Sf. Lui Lumină….Condoleanţe familiei şi tuturor celor care i-au ascultat cântecele, l-au îndrăgit! Veşnică pomenire”, a scris Sofia Vicoveanca într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Născut la 7 decembrie 1929, în comuna Cicârlău din Maramureş, Nicolae Sabău  a lăsat o moștenire discografică de excepție, având o carieră de peste 50 de ani, relevantă pentru vetrele etnografice din Maramureş, Chioar, Codru, Oaş şi Lapuş.

Foto – Facebook

Ultima modificare decembrie 30, 2020 5:34 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale