Nelu Tătaru, despre sărbătorile de iarnă în pandemie: „Nici nu vreau să mă gândesc la Crăciun”

.

Sărbătorile de iarnă se apropie, iar România se confruntă cu un număr tot mai mare de cazuri de COVID-19. Nelu Tătaru spune că modul în care vom petrece Crăciunul în 2020 depinde de situația epidemiologică din următoarele săptămâni. 

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a declarat că modul în care vom petrece sărbătorile de iarnă „depinde şi de ce va fi mâine, de ce va fi peste două sau trei sau patru săptămâni”. Acesta este de părere că respectarea măsurilor de protecție este singura cale prin care numărul cazurilor de COVID-19 poate să scadă, însă este nevoie de timp.

Citește online gratuit numărul de noiembrie al revistei Unica

Ce va fi de Crăciun depinde de ce va fi mâine, de ce va fi peste două, trei sau patru săptămâni. Dacă noi nu gestionăm aceste săptămâni, nici nu vreau să mă gândesc la Crăciun”, a spus Nelu Tătaru, potrivit Digi24.

Noi avem, în acest moment, niște repere. Barometrele mele sunt unitățile de primiri urgențe, internările, decesele, terapia intensivă cu extensie. În condițiile în care eu respect niște reguli… avem trei cicluri de 14 zile, ar trebui să ajung la un platou. Va trebui să continui cu încă trei cicluri de 14 zile ca să încep să scad. Cine crede că dacă eu astăzi respect sau nu respect voi avea previziunea că voi avea un Crăciun liniștit și voi merge la munte sau în străinătate, se înșală”, a precizat ministrul. 

Nelu Tătaru: „Ar trebui să ajungem toți la un numitor comun”

Gândiți-vă că nu suntem numai noi. Toate țările își închid granițele, sunt 25 de țări din Europa înaintea noastră, membre ale Comunității europene sau nu, care, când vin la noi, intră în carantină și țările care sunt sub noi ne impun nouă carantina. Condițiile sunt foarte clare: respectăm niște reguli 28 de zile – vom ajunge la un platou, le mai respectăm încă 28 de zile – vom începe să scădem.

Citește și: Virgil Popescu, ministrul Economiei, testat pozitiv pentru COVID-19

Dacă nu le respectăm nu vom face decât ca noi, ca sistem medical, să luptăm întinși la maximum și autoritățile locale să îi caute pe cei care nu respectă. Cred că ar trebui să ajungem toți la un numitor comun – respectarea unor reguli, un tratament de calitate, în condiții de presiune scăzută”, a adăugat Nelu Tătaru. 

Sursă foto: Profimedia

    
Vedete din Romania Vedete internationale