Actorul suedez Michael Nyqvist, cunoscut în special datorită trilogiei „Millenium”, a murit la vârsta de doar 56 de ani din cauza cancerului la plămâni.
„Trebuie să comunicăm azi o veste tristă, că actorul actorul și scriitorul Michael Nyqvist a murit la 27 iunie după o grea suferință. Michael Nyqvist avea 56 de ani și lasă în urmă un mare gol. Familia cere să i se respecte doliul”, se arată într-un comunicat trimis agenției suedeze de știri TT
Nyqvist a fost un actor foarte cunoscut în țara sa natală încă de la sfârșitul secolului trecut, însă rolul ziaristului Mikael Blomkvist din trilogia „Millenium” este cel care l-a făcut cunoscut în afara Suediei și i-a deschis porțile Hollywood-ului jucând apoi în filme ca „Mission Impossible: Ghost Protocol” (2012) și „John Wick” (2014).
El era căsătorit cu Catharina Nyqvist și aveau împreună doi copii, Ellen și Arthur.
Actorul suedez, deținător a două premii Guldbagge – principala recompensă cinematografică în Suedia pentru cel mai bun actor, a mai jucat în filme precum „The Black Pimpernel” (2007), Europa Report (2013) sau „Colonia” (2015).