A murit Prințul Șerban Cantacuzino

.
Prințul Șerban Cantacuzino, descendent al unei vechi familii boierești, a murit. Reputatul om de cultură s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.

Șerban Cantacuzino a fost fiul lui George Matei Cantacuzino și membru onorific al Uniunii Arhitecţilor din România și președintele Fundaţiei Pro-Patrimonio care s-a implicat activ în restaurarea monumentelor istorice din România. Vestea trecerii în neființă a prințului Cantacuzino a fost dată de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: „Cu deosebită tristeţe am aflat de trecerea în neființă a Prinţului Serban Cantacuzino, personalitate remarcabilă a exilului românesc, un destin marcat de evenimentele politice ale vremii şi de moştenirea istorică. Membru onorific al Uniunii Arhitecţilor din România, Şerban Cantacuzino a fost fondatorul şi preşedintele Fundaţiei Pro-Patrimonio, implicându-se activ în proiecte de renovare şi restaurare a unor monumente istorice din România. Excepțional om de cultură, Prinţul Cantacuzino participa frecvent la evenimentele culturale organizate de Institutul Cultural Român al cărui prieten şi colaborator era. Exemplu de decenţă, umanitate, implicare civică și dinamism, Prinţul Şerban Cantacuzino rămâne un model pentru comunitatea românească din Marea Britanie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, – a transmis Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe Facebook.

Serban Cantacuzino s-a născut în 1928, la Paris și 11 ani mai târziu s-a mutat la Londra împreună cu mama sa, ca urmare a conflictelor internaționale izbucnite în acea perioadă. A lucrat ca arhitect, a colaborat cu publicația Architectural Review si a scris 12 cărți pe această tematică. S-a implicat activ și a susținut includerea sitului Roșia Montană în Patrimoniul Unescu.

Între 1979 și 1994, Prințul Șerban Cantacuzino a fost secretarul Comisiei Regale de Arte Frumoase. A fost membru al Institutului Regal al Arhitecților Britanici și, după căderea regimului comunist, a devenit membru onorific al Uniunii Arhitecților din România. În 1988, Regina Elisabeta a II-a i-a acordat titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, notează Libertatea.

Citește și Doliu în Familia Regală. A murit Prințul Henrik al Danemarcei

Sursă foto: Libertatea

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton