Îndrăgitul actor Ion Besoiu a murit astăzi, 18 ianuarie, la Spitalul Fundeni din Capitală. Besoiu avea 85 de ani, iar cauzele decesului său sunt încă necunoscute.
Ion Besoiu s-a născut pe 11 martie 1931 și a debutat în actorie în anul 1957. El este cunscut mai ales pentru rolul din seria „Toate pânzele sus”, unde a jucat alături de Ilarion Ciobanu şi Jean Constantin. Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, după care s-a mutat la Bucureşti, unde a jucat la Teatrul Bulandra şi a fost, ulterior, timp de 12 ani, directorul acestei instituţii.
În 2001, a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu.
Printre filmele în care a jucat Ion Besoiu se numără „Furtuna”, „Neamul Şoimăreştilor”, „Haiducii”, „Răscoala”, „Mihai Viteazul”, „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii” sau „Lumini și umbre”.
Foto – Libertatea
Ultima modificare ianuarie 18, 2017 12:35 pm