Ministrul Educației, Monica Anisie , a anunțat că probele scrise ale examenului Evaluării Naționale și a Bacalaureatului ar putea fi organizate în luna iulie, iar subiectele nu vor cuprinde programa aferentă semestrului al doilea. Data examenelor depinde de evoluția pandemiei de coronavirus în România, iar sesiunea specială de Bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.
Ministrul a mai specificat că data reluării cursurilor va fi și ea stabilită în funcție de evoluția pandemiei și că situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, plus nota de la teză, acolo unde este cazul. Programa pentru teză va include doar materia studiată până în data de 11 martie, când au fost suspendate cursurile, a mai spus Anisie.
„Am recomandat realizarea de lecții suport online și suntem conștienți că mai există comunități în care accesul la tehnologie e dificil. Am realizat un parteneriat cu televiziunea publică, am început să obținem tablete pentru comunitățile defavorizate. În ultima perioadă am avut consultări cu partenerii ministerului – elevi, studenți, părinți, sindicate, consiliul rectorilor. Am agreat măsurile care se impun odată cu reluarea cursurilor și finalizarea anului școlar 2019-2020”, a adăugat ea, potrivit digi 24.ro.
De asemenea, simulările examenelor naționale, evaluările pentru clasele a doua, a patra și a șasea, precum și olimpiadele si concursurile au fost anulate prin ordin de ministru.
În învățământul universitar, activitățile se vor desfășura în mediul online, cu excepția celor care necesită laborator sau proiecte speciale. Activitățile care impun interacțiunea față în față vor fi recuperate intensiv după încetarea stării de urgență, a precizat ministrul. În plus, Anasie a mai adăugat că admiterea la ciclul de licență în învățământul universitar se va organiza după bacalaureat, iar admiterea la doctorat sau masterat se va organiza după susținerea examenului de licență sau dizertație.
sursa foto – 123rf.com