Ministerul Sănătății: Numărul cazurilor de COVID-19 a crescut semnificativ. Următoarele zile sunt decisive

.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a declarat ca există o creștere semnificativă a numărului de infectări cu coronavirus și că următoarele zile vor fi decisive pentru a stabili ce măsuri vor mai trebui luate în România.

„Toate țările care au adoptat măsuri de relaxare au înregistrat o creștere a numărului de infectări. La noi, creșterea este semnificativă, trebuie să vedem exact cum decurg zilele următoare. E o creștere semnificativă.

Citeşte şi: Epidemia de COVID-19 din România: Bilanțul oficial al persoanelor decedate

Este un criteriu – rata de 1. Când depășești această bornă, nu mai sunt recomandate măsurile de relaxare, pentru că riscul este exponențial. Eram la 0,6 – 0,7 și urmează să evaluăm. Nu este singurul criteriu important, el variază în funcție de numărul de focare, de elasticitatea sistemului de sănătate. Ideea e să putem să tratăm toate persoanele care se îmbolnăvesc. Trebuie să ai capacitatea să oferi tratament”, a explicat Andrei Baciu, la Digi24.

Potrivit oficialului, transmiterea coronavirusului în România este comunitară, așadar trebuie să ne obișnuim să trăim cu acest virus.

Citește gratuit ediția de iunie a revistei Unica. O găsești AICI.

„Sunt două tipuri de cazuri – cele generale, transmiterea comunitară și cele punctuale, focarele. Virusul există în societate, e o transmitere comunitară. Trebuie să ne adaptăm viața, vom trăi cu acest virus. Dacă într-o zi apar două – trei focare, numărul de probe prelevate este mai mare. Numărul de cazuri depinde de desfășurarea anchetelor epidemiologice. Este esențial ca experții să fie cei care fundamentează deciziile. Analizele lor au fost precise, pe baza lor s-au luat deciziile și s-au dovedit eficiente. Ar trebui să cpntinuăm să păstrăm recomandările experților”, a mai precizat secretarul de stat.

sursa foto – 123rf.com

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale