Anastasia, fiica biologică a lui Andrei Gheorghe, a făcut un apel către presă prin care a cerut să-i fie respectată intimitatea, iar imaginile cu tatăl său mort să fie eliminate din mediul online.
Din păcate, aseară, 20 martie, mai multe site-uri din România au difuzat imagini explicite cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Gheorghe, atitudine aspru criticată de familia omului de radio și televiziune. Ulterior, după avertismentul Anastasiei Gheorghe, fotografiile au fost șterse, însă tânăra nu-și dorește să dea uitării situația și va acționa în judecată pe cei ce i-au pătat imaginea tatălui său: „Acesta este un apel către toți jurnaliștii din România, care fie că l-au cunoscut pe tatăl meu sau nu, fie că au lucrat alături de el sau nu, mi-aș dori să îmi fie alături în aceste momente dureroase. Au existat pentru câteva ore astăzi imagini cu trupul neînsuflețit al părintelui meu pe site-uri ale unor publicații de presă, cărora țin să le mulțumesc ca au înțeles să le elimine totuși. Îmi doresc ca imaginea publică a tatălui meu să rămână așa cum a fost și până acum, cu bunele și cu relele ei. Imaginile de după trecerea lui în neființă nu constituie nimic altceva decât o goană tristă după senzațional și nu face niciun serviciu publicului românesc. Am cerut și am primit ajutorul casei de avocatură, care mă va sprijini în continuare în demersul meu. Tot ceea ce sper este că nu o să fie nevoie. Tatăl meu a fost unul dintre luptătorii pentru demnitate, și vă rog să îi tratați trecerea cu demnitate. Eu cred că merită.” – a scris Anastasia Gheorghe pe pagina sa de Facebook. Vezi imagini cu Andrei Gheorghe în galeria foto!
Andrei Gheorghe a murit la 56 de ani. Omul de radio și televiziune a fost găsit în stop cardio-respirator în baia din propria sa locuință luni, 19 martie, orele 22:00, decesul său survenind în urmă cu 12 ore. Andrei Gheorghe a realizat numeroase emisiuni radio și TV, amintindu-ne de “Lanțul Slăbiciunilor” la Pro TV, “Politica, frate!” și “Am o știre pentru tine!” de la Realitatea TV. A scris la “Academia Cațavencu” și în ghidul “24-FUN”, a fost director de programe al trustului Media Pro, consilier în probleme de marketing la Antena 1 și a ocupat diferite funcții de conducere în cadrul mai multor posturi de radio, atât din București, cât și din țară.