Medicul care a analizat probele Simonei Halep contestă pedeapsa primită de sportivă: „Este o greșeală”

.

Medicul care a analizat probele Simonei Halep susține că decizia ITIA este una nedreaptă. Jean-Claude Alvarez, director al unui laborator de toxicologie din Franța, a contestat suspendarea primită de sportivă.

Alvarez, unul dintre cei patru experți pe care Halep i-a solicitat la audierile de la tribunalul Sport Resolutions, susține că organizația a condamnat „o femeie nevinovată”.

Medicul care a analizat probele Simonei Halep constestă pedeapsa

Medicul, care este membru al Curții de Apel din Versailles și membru al Academiei Naționale de Medicină și Farmacie din Franța, este de părere că Simona Halep este nevinovată și pedepsită pe nedrept.

„Ai crede că visezi… Suntem în plin proces de condamnare a unei femei nevinovate. Ea a pledat întotdeauna pentru un sport fără dopaj. Aceasta este o greșeală!”, a declarat Jean-Claude Alvarez pentru L’Équipe, potrivit GSP.

„Având în vedere concentrația din părul ei, este imposibil ca ea să fi luat roxadustat în mod eficient. Roxadustat este o substanță care abia există în Europa, nu există în Statele Unite”, a explicat expertul.

„Nivelul de roxadustat al Simonei este de 0,2 nanograme pe mililitru (în urină). Asta nu mai înseamnă nimic. S-ar putea să le ai dacă iei suplimente alimentare. Sunt o grămadă de prostii, e ridicol!”, a mai spus medicul.

Acesta a dezvăluit și că a fost descoperită sursa contaminării.

„Am identificat sursa. Colagenul ei (pulbere care se amestecă cu apă pentru dureri fizice) are roxadustat în el. Colagenul este fabricat cu ingrediente care vin din China. În China, roxadustat este extrem de răspândit. Sursa de contaminare este foarte clară”, a precizat medicul.

Citește și: Anunț oficial: Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj

Citește și: Simona Halep, prima reacție după ce a fost suspendată 4 ani pentru dopaj: „Lupta mea continuă”

Citește și: Nadia Comăneci și Ilie Năstase, după ce Simona Halep a fost suspendată pentru dopaj: „E prea drastic”

Citește și: Reacția lui Toni Iuruc după suspendarea Simonei Halep: „O decizie de o duritate dusă la extrem”

Simona Halep, suspendată pentru dopaj

Simona Halep, în vârstă de 31 de ani, a fost suspendată patru ani pentru dopaj, după ce a ieșit pozitiv la roxadustat în timpul testului anti-doping de la US Open, pe 29 august 2022.

Sportiva mai trebuie să stea departe de teren încă trei ani, întrucât aceasta nu a mai jucat niciun meci de un an.

Simona Halep a precizat că urmează să conteste suspendarea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

„Ultimul an a fost cel mai greu meci din viața mea și, din păcate, lupta mea continuă. Mi-am dedicat viața frumosului joc de tenis. Iau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru și mă mândresc cu faptul că nu am folosit niciodată, cu bună știință sau intenționat, vreo substanță interzisă. Am refuzat să accept decizia lor de suspendare pentru patru ani”, a precizat fosta număr unu WTA.

„Sunt veșnic recunoscătoare pentru sprijinul pe care l-am primit din partea familiei mele, a prietenilor și a fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez și să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi reabilita numele de aceste acuzații false și a mă întoarce pe teren. Intenționez să fac apel la această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și să urmez toate căile de atac împotriva companiei de suplimente în cauză”, a transmis Simona Halep prin intermediul unui comunicat oficial.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Simona Halep

Sursă foto: Facebook, Instagram, Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton