Mărturia tulburătoare a unei femei: „Am întâlnit iubirea și dezamăgirea la malul mării”

.

Ramona Verdeș, 26 de ani, Cluj-Napoca.

La mijlocul acelei veri pline de spe­ranțe confuze, eram arheolog în șomaj. Mă întrebam unde voi găsi de lucru pe termen mediu, căci pasiunea mea pentru această profesie nu putea zăbovi prea mult. Absolvisem, cu zece luni în urmă, cursurile secției de Arheo­lo­gie din cadrul Universității Babeș-Bolyai (Facultatea de Istorie și Filosofie).

Mi-am zis – în acea splendidă lună de Cuptor – că n-ar fi rău să mă distrez și eu un pic, adică până la obținerea vreunei sluj­be, că tot n-aveam altceva mai bun de făcut.

Continuarea pe Libertatea.ro

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale