Ancheta în cazul morţii poliţistului Cosmin Bogdan Gigină, de la Brigada Rutieră, înaintează şi scoate la iveală marele secret al lui Gabriel Oprea. Audierile procurorilor indică faptul că motociclistul şi-a pierdut viaţa într-o misiune de ”maximă urgenţă”: îl ducea pe Oprea acasă!
În registrele Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei, demnitarul Gabriel Oprea – ca şi alte personaje suspuse, de rang înalt -, a primit un cod. În cazul şefului ”Internelor” este vorba de indicativul 604, în dreptul căruia anchetatorii au contabilizat nu mai puţin de 1.600 de deplasări în coloană oficială, atât în ţară, cât şi în Bucureşti, numai anul acesta. Cifrele ”înghit” şi cele 35 de zile în care Oprea l-a înlocuit la şefia Guvernului pe premierul Ponta în perioada în care acesta a fost operat la genunchi, în Turcia. Evidenţele Serviciului Operativ Special al BPR conţin informaţii foarte stricte cu privire la formarea unei coloane oficiale: data şi ora la care s-a solicitat transportul special, codul demnitarului, ora plecării spre locul indicat, cea a plecării din locul de unde trebuie recuperat demnitarul şi punctul de sosire, documente care acum sunt probe în anchetă.
Mai mult pe Libertatea.ro
Ultima modificare octombrie 29, 2015 11:54 am