Marcel Vela, apel la solidaritate în lupta împotriva COVID-19: „Dezbinarea nu a ajutat niciodată”

.

Numărul cazurilor de COVID-19 a atins în România recorduri din ce în ce greu mai greu de gestionat de către autorități. Ministrul de Interne, Marcel Vela, spune că „în aceste clipe grele, nu este suficientă doar trecerea timpului şi aşteptarea”.

Prin intermediu unui mesaj postat pe Facebook, Marcel Vela le-a cerut românilor să fie responsabili și să se unească pentru a trece cu bine prin această încercare grea.

Citește online gratuit numărul de octombrie al revistei Unica

„Trecem printr-o perioadă extrem de dificilă și agitată. Sunt vremuri pe care nu le-am putut anticipa niciodată și pentru a le depăși, trebuie să apelăm la efortul colectiv. De ce? Pentru că suntem toți afectați, și doar împreună putem găsi soluția de a trece cu bine. Se spune că timpul le rezolvă pe toate și că în cele din urmă va ieși și soarele pe strada noastră. În aceste clipe grele, nu este suficientă doar trecerea timpului și așteptarea.”
De asemenea, Marcel Vela a accentuat faptul că dezbinarea nu este o soluție care să ajute, mai ales în vremuri de pandemie.

Citește și: Raed Arafat, despre purtarea măștii pe stradă: „Clar este posibil să ajungem și la asta”

„Trebuie să fim solidari, să depunem eforturi permanent pentru ca, în cele din urmă, să sosească și clipa în care vom putea spune, cu toții, că împreună am reușit și am învins acest virus care ne amenință permanent. Dezbinarea nu a ajutat niciodată. Ușor nu este și nu va fi, dar cu siguranță aceste lucruri ne vor întări, pentru că nu vom renunța”, a transmis Marcel Vela.

Sursă foto: Hepta.ro

Ultima modificare octombrie 12, 2020 12:18 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale