Marcel Vela a adoptat un cățeluș la MAI. Ministrul caută stăpâni pentru alți doi pui

.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a făcut, joi seara, o postare pe rețelele de socializare în care anunță că a adoptat un cățeluș la MAI. Postarea lui Vela a fost făcută în contextul unui caz din Mureș în care doi copii minori au omorât, prin lovituri repetate cu o cazma, un pui de câine.

Ministrul a  publicat pe pagina sa de Facebook poze cu drăgălașul patruped adoptat și a anunțat că va fi întocmit dosar penal pentru uciderea animalelor cu intenție în cazul din Mureș.

„Știrea în care aflam că doi copii minori au omorât prin lovituri repetate un cățeluș ne-a indignat și întristat pe toți. Vă aduc la cunoștință faptul că s-a întocmit un dosar penal, în cadrul căruia se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”uciderea animalelor cu intenție, fără drept”, prevăzută de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor. Voi urmări cu mare atenție finalitatea acestui caz.

Citeşte şi: O cățelușă maidaneză a fost adoptată, după ce a alergat 105 km cu un maratonist

Dragi prieteni, o societate sănătoasă există acolo unde animalele sunt respectate, iubite, integrate și, nu în ultimul rând, îngrijite. Nu putem privi nepăsători către astfel de fapte, nu putem fi indiferenți atunci când citim o astfel de știre! Orice acțiune de violență făcută astăzi asupra unui animal, poate fi acțiunea de violență de mâine asupra unui om. Astfel de deprinderi arată slăbiciunea unei societăți, iar prin astfel de exemple lumea arată de prea multe ori că eșuează spre răutate și ură. Lumea de mâine nu poate fi despre violență, ea trebuie să fie mai bună, în pace, bine și armonie. Asta trebuie să învățăm copiii!”, a scris Marcel Vela, în postarea sa.

Vela mai spune că a aflat și de alți cățeluși că ar fi fost bătuți și abandonați într-o groapă de gunoi împreună cu mama lor. Așadar, a decis să adopte la MAI unul dintre acei pui.

„Pe lângă această știre, am mai aflat astăzi că niște pui au fost bătuți, iar mai apoi, alături de mama lor, o cățelușă fără stăpân, au fost înfometați și aruncați la o groapă de gunoi. Dragii mei, acest suflet nevinovat este unul dintre puii despre care vă spuneam, iar frățiorii săi se află într-un adăpost, alături de mamă, unde sunt foarte bine îngrijiți de niște oameni minunați care vă oferă șansa să-i adoptați. Îmi doresc foarte mult să le găsim împreună o casă, cât mai repede. Pe cățelușul din poză l-am botezat Max și l-am adoptat la Ministerul Afacerilor Interne. Va crește și va fi iubit alături de profesioniști și de prieteni.

Haideți să ne dăm cu toții mâna în această cauză și să îi ajutăm și pe ceilalți să ajungă la o familie care să îi iubească necondiționat. Avem foarte mult de muncit pentru a clădi un viitor sănătos pentru România și nu putem fi indiferenți. Să nu uităm niciodată că dreptul la viață trebuie respectat, iar educația reprezintă temelia unei societăți„, a adăugat Vela.

Citește gratuit ediția de iunie a revistei Unica. O găsești AICI.

La sfârșitul postării, ministrul a făcut un apel pentru iubitorii de animale doritori să adopte frații cățelușului luat în îngrijire de MAI.

„Dacă doriți să adoptați cățelușii sau doriți mai multe fotografii și informații, vă rog să îmi scrieți mesaj în privat. M-am alăturat acestei cauze și vreau să le găsim o familie care să-i iubească, iar voi, oameni cu suflet mare, să fiți iubiți și de aceste ființe nevinovate”, a încheiat Vela.

Sursa foto – Facebook.com/vela.marcel

Ultima modificare iunie 6, 2020 12:12 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale