Marcel Ciolacu, în ținută de mii de lei pe TikTok. Ce preț au pantofii cu garanție pe viață ai premierului. Adina Buzatu a analizat garderoba liderului PSD

.

Marcel Ciolacu i-a invitat pe români în culisele vieții lui politice prin intermediul TikTok. Premierul României a devenit o prezență constantă pe rețeaua socială, unde le prezintă celor interesați modul în care decurge o zi normală de lucru pentru el. În pas cu tendințele actuale, liderul PSD a realizat un videoclip de tip GRWM (Get Ready With Me), în care le-a prezentat urmăritorilor de pe TikTok ținuta lui, de la cămașă și costum, până la pantofii italienești cu garanție pe viață. Pentru VIVA!, Adina Buzatu a comentat garderoba fostului candidat la alegerile prezidențiale.

Marcel Ciolacu, în ținută de mii de lei pe TikTok

După primul și singurul tur al alegerilor prezidențiale de anul acesta, premierul Marcel Ciolacu (57 de ani) a devenit o prezență tot mai activă în mediul online. Prim ministrul țării și-a făcut cont de TikTok, unde publică frecvent videoclipuri de tip vlog. Într-un astfel de videoclip, liderul PSD le-a prezentat utilizatorilor aplicației cum se pregătește să meargă la Guvern.

Stilista Adina Buzatu (47 de ani), specializată în vestimentația masculină, a analizat ținutele lui Marcel Ciolacu, pentru VIVA!. În opinia stilistei, premierul are o garderobă elegantă, însă totodată practică, un lucru esențial pentru o persoană aflată într-o funcție cu multă răspundere.

Citește și: Cum arată conacul unde a avut loc cununia fiului lui Marcel Ciolacu. Se spune că Vila Albatros e „bântuită de fantome”

Adina Buzatu a analizat garderoba liderului PSD

„Premierul este exemplul perfect al bărbatului care îmbină eleganța cu raționamentul practic atunci când vine vorba de alegerea garderobei. Nu este un pasionat al modei, ci mai degrabă un om preocupat de eficiență, iar alegerile sale vestimentare reflectă un mod inteligent de a construi o garderobă funcțională și durabilă.

Unul dintre aspectele definitorii ale stilului său este faptul că nu se lasă purtat de tendințele efemere, ci alege haine care își justifică fiecare achiziție printr-o utilizare practică, pe termen lung. De exemplu, cămășile pe care le poartă sunt selectate cu grijă, toate din țesături naturale, complet neșifonabile și costă aproximativ 500 de lei. La un calcul simplu, costul lor per purtare ajunge la doar 3 lei. O sumă modestă pentru un produs de calitate superioară, ce bifează cerințele unui om aflat într-o funcție de răspundere, care trebuie să fie prezentabil și să își păstreze un aspect impecabil, zi de zi”, a declarat Adina Buzatu, în exclusivitate pentru VIVA!.

Citește și: Marcel Ciolacu, după decizia CCR de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale: „Singura soluție corectă după desecretizarea documentelor din ședința CSAT”

„Stilul său vestimentar nu este unul ostentativ sau extravagant.”

Adina Buzatu a remarcat și faptul că Marcel Ciolacu poartă costume de o „calitate excepțională”, cu prețuri cuprinse între 2000 și 4000 de lei. În completarea ținutelor sale, premierul investește în cămăși din materiale la rândul lor calitative. Piesele de rezistență ale ținutelor rămân însă accesoriile.

„În ceea ce privește costumele, premierul Marcel Ciolacu optează pentru modele de calitate excepțională, din stofe de lână care nu se șifonează, asigură confort și o estetică perfectă pe tot parcursul zilei. Prețurile costumelor oscilează între 2000 de lei și 4000 de lei, adică un cost mediu de 10 lei per purtare. Aceste costume reprezintă opțiuni vestimentare economice pe termen lung și investiții inteligente în garderoba sa, fiind perfect adaptate nevoilor unui om care petrece mult timp în fața mulțimii și a camerelor de filmare.

Cu o atenție constantă la detalii, domnul Marcel Ciolacu reușește să construiască o garderobă funcțională, bazată pe principiul puțin, dar bun, principiu pe care îl promovez de douăzeci de ani. Alegerea sa de a investi în piese de calitate, care rezistă testului timpului, este un exemplu de responsabilitate și eficiență.

Stilul său vestimentar nu este unul ostentativ sau extravagant, ci unul clasic și elegant, adaptat unui bărbat de stat, care înțelege importanța unei apariții ireproșabile. Este vizibil faptul că în fiecare detaliu al ținutei sale se ascunde o decizie calculată a unui om care pune preț pe calitate și pe eficiență”, a adăugat Adina Buzatu.

Citește și: Vedetele care i-au adus un ultim omagiu lui Mircea Diaconu. Dan Negru: „Am observat etichetele nedrepte. Asta face politica: falsifică totul”

Pantofii lui Marcel Ciolacu sunt din Italia și au garanție pe viață

După ce și-a prezentat cămașa și costumul, Marcel Ciolacu a trecut la accesorii. Liderul PSD a dezvăluit brandul pantofilor săi, cât l-au costat și de ce a meritat pe deplin investiția. Pantofii sunt marca Santoni, un brand italienesc inclus în circuitul Made in Italy, și au garanție pe viață.

„Am pantofi italienești, pe care îi port zilnic. Aceștia sunt celebrii pantofi cu talpă roșie, care nu sunt cu talpă roșie, sunt cu talpă portocalie. Cu adevărat, investiția este pentru două perechi, nu pentru o pereche. Ei vin cu un card, au garanție toată viața. În momentul în care se zgârie sau ajung, uitați cum sunt pe talpă în acest moment, ăștia sunt folosiți, îi pregătesc pentru a-i trimite la fabrică împreună cu cardul. O să vă arăt în perioada următoare, când îmi vin de la fabrică, cum arată. Chiar dacă au fost foarte criticați, sunt cei mai buni pantofi! De fapt, faci economie, nu sunt scumpi”, a spus Marcel Ciolacu, pe TikTok.

„Sunt marca Santoni de 750 de euro, am două perechi, în care le bag o chestie de lemn să nu facă cute. Am card la ei și trimit la fabrică pentru că au garanție toată viața și ei îi trimit revopsiți. Plătesc doar șireturile. Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi, îi port câte șase luni”, a completat liderul PSD.

Foto: Captură TikTok, Instagram, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton