Au trecut zece ani de când Adriana Iliescu a intrat în Cartea Recordurilor, pentru că a dat naştere unui copil la 67 de ani. Mulţi au blamat- o, alţii o admiră, dar nimeni nu ştie cu adevărat care e povestea româncei care a uimit o lume întreagă şi cum se descurcă acum, la 77 de ani, cu o fiică aproape adolescentă.
Am întâlnit-o pe Adriana Iliescu zilele trecute, în cartierul bucureştean Drumul Taberei. Tocmai o lăsase pe Eliza la şcoală şi se îndrepta spre piaţă. “E un program pe care îl am aproape în fiecare zi la fel. După ce o las la ore, merg la cumpărături şi apoi gătesc. Asta îmi ia cel mai mult timp şi apoi urmează supravegherea fetei în timp ce îşi face lecţiile. Nu stau în sufletul ei, dar trebuie să ştie că sunt acolo, pentru orice”, ne povesteşte, deloc surprinsă că am abordat- o din senin pe stradă. E obişnuită să vorbească cu jurnaliştii, după zece ani în care presa românească, dar şi cea din străinătate au întors-o pe toate părţile. Întotdeauna însă a fost zgârcită cu declaraţiile legate de viaţa ei personală de dinainte de a se naşte Eliza. “Am iubit o singură dată, la 20 de ani, când m-am şi căsătorit. Fericirea a durat însă puţin, pentru că după cinci ani am divorţat, mai mult la presiunile venite din partea familiei soţului meu. În timpul căsniciei am rămas şi gravidă, sarcină pe care n-am reuşit s-o duc la capăt”, ne povesteşte nostalgică.