În urmă cu doi ani, cazul de la Caracal în care două fete – Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu – au fost răpite, abuzate sexual și ucise, a șocat întreaga Românie. Rămășițele tinerelor nu au putut fi găsite nici până în ziua de astăzi, iar responsabilul pentru dispariția lor, Gheorghe Dincă (67 de ani), a fost găsit vinovat de răpirea, violarea, maltratarea și arderea celor două adolescente.
După dispariția Luizei Melencu, familie acesteia a trecut printr-o serie întreagă de drame. Părinții Luizei, Claudiu și Monica Melencu, au divorțat la câteva luni după tragedie. Mai apoi, în iarna anului 2020, din cauza unor probleme de sănătate care s-au agaravat odată cu moartea fiicei, Claudiu Melencu a decedat. Bărbatul fusese afectat și de vestea primită după divorț că Luiza nu ar fi fost, de fapt, fiica lui.
„Am aflat după 20 de ani că fetița mea nu e fetița mea. Eu nu am nici o îndoială. Pe acest copil l-am crescut eu. Soția mea a stat lângă mine, am văzut cum i-a crescut burtica. Eu pot să fac alte ADN-uri, să vedem ce iese” , spunea în urmă cu mai bine de un an, tatăl Luizei Melencu.
Recent, Monica Melencu și-a uimit vecinii și apropiații luând decizia să se recăsătorească. Mama Luizei s-a măritat cu un bărbat văduv și el, care are trei copii mari. Monica Melencu și actualul soț locuiesc împreună într-o comună de lângă Caracal.
„Mama Luizei s-a măritat. Acum două săptămâni a avut cununia civilă. Ea și tatăl nepoatei mele s-au despărțit, el avea probleme mari cu alcoolul. Tatăl Luizei a murit, iar Monica s-a căsătorit cu un alt bărbat, căruia i-a murit nevasta. Este văduv și are trei fiice, dar toate sunt la casele lor. Are o situație bună, are sere, este un bărbat pe picioarele lui. Locuiesc împreună într-o comună de lângă Caracal”, au dezvăluit apropiați ai mamei Luizei, pentru Impact.ro.
Luiza Melencu s-a despărțit de iubit cu o zi înainte să dispară
Luiza Melencu a avut un singur iubit, Alexandru, de care se despărțise cu o zi înainte de a fi răpită de Dincă. Luiza și Alexandru se cunoșteau de mici, prin intermediul părinților lor care au muncit împreună în Italia.
„Se tot certau și se împăcau. Ieșeau împreună prin Caracal, pe la ea prin sat. Ea ar fi vrut să se vadă cu el și în timăul săptămânii, dar Alex îi spunea că nu are timp să vină la Craiova. Știu că bunicul ei n-a fost de acord de la început cu relația lor. În sufletul ei, avea ceva pentru el. Dar el era pe jumătate țigan, iar ea româncă și cred că și-a dat seama că nu au viitor împreună. Mi-a spus că vrea să se despartă de el, dar că așteaptă să treacă ziua lui, care e pe 20 aprilie, ca să-i spună”, spunea după tragedie Ioana, prietena Luizei.