Mama Luizei Melencu, după ce Gheorghe Dincă a primit verdictul pentru crimele din Caracal. „A fost o diversiune. Ambele sunt în viață și sunt traficate!”

.

Procesul din Caracal s-a încheiat. Marți, 30 mai, Gheorghe Dincă a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la 30 de ani de închisoare pentru omor calificat, trafic de persoane și alte infracțiuni în dosarul dispariției și morții Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu.

Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 134 din data de 23.09.2022, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 54/104/2020 şi rejudecând: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 30 de ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi şi pedepsele accesorii aplicate inculpatului Dincă Gheorghe în pedepsele componente pe care le repune în individualitate.

În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. condamnă inculpatul Dincă Gheorghe la pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat”, se menţionează în decizia Curţii de Apel Craiova, potrivit Știrile Pro TV.

Remintim că în urmă cu patru ani, în 2019, Alexandra Măceşanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani), eleve de liceu la vremea aceea, au fost date dispărute din Caracal. La momentul respectiv, Gheorghe Dincă a fost acuzat că le-a luat cu maşina la autostop, le-a sechestrat, le-a dus în casa lui, unde le-a violat, iar mai apoi le-a ucis, arzând apoi cadavrele într-un butoi din tablă.

Citeşte şi: A murit tatăl Luizei Melencu, una dintre fetele dispărute din Caracal

Citeşte şi: Anunț DIICOT. Cui aparțin oasele găsite în pădurea de lângă Caracal

Citeşte şi: Mama Luizei Melencu s-a recăsătorit la doi ani după tragedia de la Caracal

Citeşte și: Noi informații în cazul Caracal. S-a găsit telefonul Alexandrei Măceșanu

După patru ani de suferință și așteptare, în sfârșit a venit verdictul în cazul adolescentelor ucise, iar cel cunocut drept „monstrul din Caracal” a primit condamnarea definitivă.

Monica Meleanu, mama Luizei, a avut o primă reacție după stabilirea pedepsei pentru Dincă. Femeia spune că totul este o diversiune și că fetele ar fi încă în viață și traficate.

“A fost o diversiune. Își merită pedeapsa, dar ce s-a întâmplat cu fetele? Ambele sunt în viață și sunt traficate. El (n.r. Gheorghe Dincă), în doi, trei ani, poate fi liber. Are peste 60 de ani, face o treime din pedeapsă, bună purtare, e deja de patru ani acolo, iar în doi, trei ani e liber. Noi, familiile suntem libere, dar nu și sufletește. A durat procesul patru ani, dar cu fetele ce s-a întâmplat? Când vom afla adevărul? Adevărul este ținut ascuns. Murim și nu vom afla adevărul” – a declarat Monica Meleanu, pentru cancan.ro.

Și părinții Alexandrei mai cred că fata lor trăiește.

„Sub nicio formă nu s-a demonstrat, mai ales din expertiza ştiinţifică, că toate materialele folosite de Dincă în acel butoi putea conduce la o temperatură de 800 de grade sau 1.500 de grade, în vederea arderii unui cadavru. Mai mult decât atât, nu s-au comunicat şi nu s-a precizat care e vechimea oaselor găsite în incinta acelui butoi şi nu ştim exact ce provenienţă au acestea” – a spus avocatul familiei Măcășanu, anul trecut, citat de spynews.ro.

Foto – capturi Youtube

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton