Maluma, unui dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului la nivel internațional, vine în România. Artistul va concerta la București la sfârșitul lunii iunie.
Maluma, pe numele său real Juan Luis Londoño Arias, are doar 24 de ani, dar a reușit, grație calităților sale, atât vocale, cât și fizice, să cucerească inimile tuturor și să aibă fani în toate colțurile lumii. Talentul său l-a recomandat pentru colaborări cu artiști de renume internațional ca Thalia, pentru piesa „Desde Esa Noche”, Shakira pentru piesa „Chantaje” și „Trap”, Ricky Martin pentru piesa „Vente pa’ca”, dar și, mai nou, pe Marc Antohny pentru varianta salsa a piesei “Felices los 4”.
Maluma, un adevărat sex-simbol al muzicii latino, supranumit Pretty Boy, conform titlului dat celui de-al doilea album al său, „Pretty Boy, Dirty Boy”, are peste 32 de milioane de fani, iar piesele sale au făcut înconjurul lumii și au bătut record după record, în 2013 fiind nominalizat la premiile Latin Grammy, la categoria Cel mai bun artist nou. De asemenea, concertele sale sunt renumite grație efectelor, energiei și empatiei pe care artistul reușește să o creeze cu publicul său, și suntem absolut convinși că și în România va reuși aceași performanță. În plus, ne întrebăm dacă va mai recurge la aceași metodă pe care o aplica înainte de a fi într-o relație cu fotomodelul Natalia Barulich, și anume să invite pe scenă o domnișoară din public, căreia să-i cânte și pe care să o sărute cu patos în văzul tuturor. Ei bine, asta rămâne de văzut pe 30 iunie, atunci când Maluma va susține concertul în București. Conform organizatorilor, prețul unui bilet va începe de la 100 de euro.