Mai mulți băieți, cu vârste cuprinse între 12 și 17, ar fi fost violați în București de către trei bărbați. Oamenii legii au făcut patru percheziții în acest caz, trei suspecți au fost duși la Poliție, iar doi au fost reținuți.
Investigațiile, care au avut loc în perioada iulie – noiembrie 2020, au început în baza unei sesizări din oficiu. Mai mulți bărbați ar fi agresat sexual minori cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, proveniți dintr-o familie dezorganizată. În cadrul anchetei au fost audiați trei bărbați, iar doi dintre aceștia au fost reținuți.
”Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale al Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de viol, agresiune sexuală şi act sexual cu un minor.
În perioada iulie-noiembrie 2020, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sector 1, în baza unei sesizări din oficiu, au efectuat investigaţii cu privire la un bărbat în vârstă de 56 ani, suspect de săvârşirea mai multor infracţiuni de viol, act sexual cu un minor şi agresiune sexuală, fapte ce ar fi fost săvârşite asupra mai multor minori, proveniţi dintr-o familie dezorganizată.
În cursul verificărilor efectuate în cauză au fost obtinute date şi indicii cu privire la alţi doi bărbaţi, de 45 şi respectiv 48 de ani, cercetările fiind extinse faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor. Au fost identificate şi ridicate mai multe medii de stocare, telefoane mobile şi obiecte de îmbrăcăminte”, a anunțat vineri Poliţia Capitalei.