Cu cel mai nou film al său, „Django Unchained”, a intrat din nou în cursa pentru Oscar.
Considerat drept un „regizor DJ”, care amestecă genuri cinematografice şi mizează pe estetica violenţei, Quentin Tarantino şi-a construit de-a lungul anilor imaginea de geniu excentric.
1. DEŞI ARE UN IQ DE 160, A RENUNŢAT LA ŞCOALĂ LA NUMAI 16 ANI, pentru a urma cursurile de actorie organizate de James Best Theatre Company. Pretinde că şcoala l-a plictisit şi că a dorit să îşi dedice viaţa filmelor.
2. A LUCRAT LA VIDEO ARCHIVES, UN MAGAZIN DE ÎNCHIRIAT CASETE VIDEO. Aici nu a avut doar ocazia să vizioneze filme şi să acumuleze vaste cunoştinţe din cinematografie, ci şi să observe obişnuinţele de consum ale cinefililor.
3. NU SUPORTĂ PLASAMENTUL DE PRODUSE ÎN FILME ŞI RECLAMA MASCATĂ, de aceea preferă să inventeze branduri în peliculele sale. Aşa s-au născut produse fictive precum sucul G.O. („Kill Bill: Volume 1”), ţigările Red Apple („Pulp Fiction”), burgerul Kahuna („Reservoir Dogs”) sau gogoşile Teriyaki („Pulp Fiction”).
4. A PETRECUT 10 ZILE ÎN ÎNCHISOARE, în tinereţe. Pentru că a parcat greşit şi nu a avut bani să plătească amenzi în valoare de 7000 $, Tarantino a fost închis. „Am fost entuziasmat când am mers la închisoare, pentru că acolo am surprins nişte dialoguri foarte bune care m-au inspirat”. Dar nu era la prima abatere. La 15 ani, a fost arestat pentru că a furat o carte dintr-o librărie.
Citeşte mai multe pe Viva.ro.