Liviu Vârciu este un personaj monden destul de îndrăgit, carismatic și pus mereu pe glume, însă, de data aceasta se pare că artistul nu a glumit absolut deloc când a spus că își dorește un băiețel.
Liviu Vârciu, cu toate că însurat a fost doar cu Adelina Pestrițu, are două fete din două relații diferite: pe Maria Carmina, în vârstă de 15 ani, din relația mai veche cu Amy Teiceanu, și pe micuța Maria Anastasia, de doar 5 luni, din actuala relație pe care o are cu Anda Călin. Însă, deși se mândrește la culme cu postura de tătic de fete, Liviu Vârciu își dorește și un băiețel și nu contenește să o spună de fiecare dată când are ocazia. În plus, pagina sa de Facebook este plină de fotografii în care acesta apare mândru alături de diferiți băieței din anturajul său, iar ultima imagine postată este însoțită și de un mesaj destul de clar.
Dorința lui Liviu Vârciu este atât de mare, încât artistul se gândește chiar să înfieze un băiețel. Aflat în Asia, la filmările show-ului de televiziune Asia Express, acesta a publicat o fotografie pe contul său personal de Facebook în care apare alături de un băiețel asiatic, iar mesajul care a însoțit imaginea a fost scurt și la obiect: „Nu fac eu băieți, dar unul tot înfiez!”