Litoralul arde tot mai rău la buzunar. Cu cât se vinde o clătită la mare, în Mamaia

.

Tarifele pe litoral au crescut cu 20% de la 1 iulie, iar asta se vede tot mai mult în buzunarul turiștilor. Dacă prețul pentru câteva nopți de cazare a sărit spectaculos, diferențe notabile pot fi observate și la preparatele culinare, băuturi sau produse de patiserie. Cu cât a ajuns să se vândă o clătită pe litoral, în Mamaia?

Prețurile uriașe îi împiedică pe români să zăbovească prea mult în stațiuni sau să se refugieze către o destinație din afară.

Ce preț au clătitele și borșul de pește

De exemplu, în stațiunea Mamaia (care poate fi cea mai scumpă stațiune de pe litoralul românesc), conform Gândul.ro, o clătită poate ajunge să coste 24 de lei! Prețul unei clătite variază între 20 și 24 de lei, un preț oarecum exagerat dacă ne gândim cât se simplu se face delicioasa prăjitură.

În Mamaia, chiar și o farfurie cu mâncare te arde rău la buzunar. La terasele de lângă plajă, borșul de pește, 200 de grame porția, costă 35 de lei, hamsia cu mămăligă și mujdei incluse, 200 de grame – 35 de lei, iar morunul pe plită, 200 de grame, ajunge la 90 de lei.
Pe plajă în Mamaia, berea la pahar de 250 ml costă 8 lei, pizza – 35 de lei, iar limonada – 10 lei.

Prețuri de top au și hotelurile de pe litoral. La Cap Aurora, cea mai mică staţiune de la malul Mării Negre, trebuie să scoți din buzunar 600 de lei pentru o noapte de cazare, iar asta la un hotel de trei stele, iar dacă vrei o cameră ddublă fără 840 de lei nu scapi.

Cazarea, tot mai scumpă

Un sejur de cinci nopţi poate costă două persoane în jur de 6500 lei.

Însă, în nordul litoralului, prețurile sunt chiar și mai mari. Pentru un pachet de 7 nopţi la all inclusive, la Năvodari, turiştii plătesc în jur de 10.000 de lei, scrie observatornews.ro.

Citeşte și: Ce preț are mămăliguța pe litoral. O turistă a publicat bonul. „De aceea pleacă lumea în Grecia, Bulgaria”

Citeşte și: De ce alege Dan Negru să meargă în Mamaia, în vacanță: „Marea e despre amintiri”

Citeşte și: Cât costă un sejur în hotelurile vedetelor, pe litoralul românesc. Andreea Bănică: „Am pus suflet”

„Prețuri mari, de cele mai multe ori, nejustificate, serviciile nefiind mereu pe măsură”

Andreea Berecleanu a fost într-un weekend  pe litoralul românesc, dar nu s-a întors cu amintiri prea plăcute, asta pentru că prețurile au revoltat-o. „Am am fost weekendul trecut la mare. Așadar, în plin sezon. Prețuri mari, de cele mai multe ori, nejustificate, serviciile nefiind mereu pe măsură. Dar să spunem că eu știu câteva locuri, le-am descoperit pe parcurs sau mi-au fost recomandate. Și merg doar acolo, așadar nu am surprize neplăcute.

Însă o colegă îmi povestea ieri despre un cappuccino comandat ”to go”, nici măcar așezat. 15 lei…Și ar mai fi multe exemple, cel mai neplăcut fiind prețul unui șezlong, asta pentru cei care-și doresc acest confort. Între 70-250 de persoană/zi”, mărturisea știrista pe o rețea de socializare.

Aurelian Temișan, despre litoral: ”E o dezamăgire totală”

Și Aurelian Temișan se declară dezamăgit de serviciile întâlnite pe litoral, de aceea nici în vacanțe nu se mai refugiază pe plajele de la noi. Ba mai mult, Temișan are convingerea că nu e singurul încercat de aceste trăiri. ”E o dezamăgire totală. La serviciile pe care le avem, chiar dacă unele hoteluri au început să arate foarte bine, prețurile hotelurilor sunt mult mai mari față de serviciile pe care ți le oferă în afara hotelului, pentru că nu poți să te duci și să stai doar în hotel.

Atunci, dacă încerci să faci un echilibru între ce îți oferă hotelul și ce vezi în afara lui, îți cam vine să pleci”, spunea el pentru UNICA.RO.

Foto: Shutterstock

Ultima modificare august 3, 2023 2:52 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale