Lidl a anunțat că a retras de la raft loturile unui sortiment de napolitane ce a fost infectat cu Salmonella. Clienții care au cumpărat aceste napolitane le pot returna la orice magazin.
Retailerul a anunțat că a retras de la vânzare toate loturile produsului Tastino Napolitane cu 72% cremă cu aromă de alune de pădure de 800 grame pentru că s-a constatat prezența Salmonella Typhimurium.
„Producătorul Pak Rampart d.o.o. recheamă preventiv produsul „Tastino Napolitane cu 72% cremă cu aromă de alune de pădure, 800g”, toate termenele de valabilitate şi toate loturile. În urma unei analize efectuate, a fost detectată Salmonella Typhimurium. Salmonella poate provoca afecţiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza)”, a anunțat Lidl România, conform ANSVSA.
Acest produs a fost distribuit în toată rețeaua de magazine Lidl. Astfel, clienții care au achiziționat acest produs, indiferent de termenul de valabilitate, sunt rugați să nu îl consume. Se asemenea, aceste napolitane pot fi returnate în orice magazin Lidl, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
„Din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, Lidl România a reacţionat fără întârziere şi a scos produsul de la vânzare. Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, a anunțat retailerul.
Celelalte produse din gama Tastino nu sunt afectate de această rechemare.