După ce a avut o perioadă extrem de ocupată, filmând trei pelicule în doi ani de zile, Leonardo DiCaprio a luat decizia să ia o pauză de la lumina reflectoarelor şi platourile de filmare.
Actorul în vârstă de 38 de ani este destul de obosit, motiv pentru care simte că e cazul să se bucure de o pauză în care să facă bine mediului înconjurător:
„Trebuie să mă relaxez o perioadă. Am muncit foarte mult şi vreau să stau departe de platourile de filmare. O să călătoresc prin jurul lumii şi voi ajuta la îmbunătăţirea mediului înconjurător. Sunt un mare fan al naturii, iar oamenii ştiu asta. Am panouri solare pe acoperişul casei, conduc o maşină electrică, fac tot ce pot ca să ajut. Asta voi face şi de acum încolo, pe o perioadă nedeterminată!”
Sursa: Bravonet.ro