În Marea Britanie se fabrică o bere specială pentru nunta Prințului Harry cu Meghan Markle. Ediția limitată se numește „Legătura dintre Harry și Meghan” și este preparată la Windsor.
„La fabricarea acestei beri folosim orz crescut la fermele regale ale Castelului Windsor, pentru a reprezenta originile prinţului Harry, şi hamei de pe coasta de Vest a Americii, pentru a o reprezenta pe Meghan”, a afirmat Will Calvert, directorul berăriei Windsor&Eton, citat de Express.
Nu este pentru prima dată când la Windsor se prepară o bere regală. În urmă cu șapte ani, berarii de aici au creat sortimentul „Legătura Windsor” pentru a celebra căsătoria prințului William cu Kate Middleton.
Între timp, pregătirile pentru nunta prinţului Harry cu Meghan Markel avansează. Actriţa din Statele Unite ia lecţii intensive ca să deprindă regulile de etichetă ale Casei Regale. Ea trebuie să învețe să salute distins admiratorii și cum trebuie să zâmbească.