Laura Cosoi este însărcinată în 3 luni: „Sunt în aşteptare de un an”

.

După o îndelungată așteptare, iată că visul îndrăgitei Laura Cosoi s-a îndeplinit: actrița va deveni mamă pentru prima dată anul viitor, în 2018. 

Laura Cosoi, în vârstă de 35 de ani, este însărcinată în 12 săptămâni, conform spynews.ro, și se pare că va da naștere unei fetițe. În urmă cu doar câteva săptămâni, vedeta, invitată în emisiunea ”Dincolo de aparențe”, de la Antena Stars, a dezvăluit că își dorește să devină mamă și așteaptă ca minunea să se întâmple cât mai repede: „Noi aşteptăm (n.r.- un copil), facem ce trebuie, urmează doar să se întâmple. Sunt în aşteptare de un an. Cred că un copil vine când eşti pregătit cumva, un copil n-are legătură cu ce cred oamenii despre momentul în care trebuie să vină, n-are legătura cu vârsta, cred că are legătura cu modul în care el alege să vină. Iar eu simt că o să vină.”declara Laura Cosoi la începutul lunii decembrie.

Laura Cosoi și-a găsit liniștea și fericirea în brațele omului de afaceri Cosmin Curticăpean, în vârstă de 40 de ani, cu care este căsătorită de doi ani. Cei doi au ales să nu comenteze pentru moment vestea cea mare ci, în schimb, și-au anunțat ieri, pe Facebook, fanii și prietenii virtuali că vor pleca într-o binemeritată vacanță.

Citește și – Cum arăta Laura Cosoi în copilarie. Ai crede că este o păpușă

Citește și – Exclusiv. Ce a declarat Laura Cosoi despre relația Ginei Pistol cu Smiley

Sursă foto: Facebook

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale