Klaus Iohannis a anunțat, joi, care sunt noile măsuri de relaxare ce vor intra în vigoare de la 1 iunie. Printre aceste măsuri se numără redeschiderea teraselor, precum și a plajelor.
„Am avut o ședință destul de lungă, am analizat situația în care ne aflăm stadiul epidemiei și ce măsuri se impun. Prima dată, avem și astăzi aproape 200 de cazuri noi, aproape 200 de persoane la ATI, nu putem să vorbim de o reducere semnificativă a epidemiei. În consecință: atenție, atenție, atenție!”, a spus președintele după ce s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și alți ministri ai cabinetului.
„Măsurile de relaxare, avem și câteva vești pozitive. Din 1 iunie, câteva activități vor redeveni posibile. Astfel de la 1 iunie se redeschid terasele. Este însă clar că este nevoie de unele măsuri foarte speciale și aceste vor fi comunicate. Mesele la 2 metri, maxim 4 persoane la o masă și în acest fel lucrurile vor fi sub control”, a precizat Iohannis.
„Deplasările în afara localității, de la 1 iunie vor fi libere. Nu va mai fi nevoie de declarație. În ce privește competițiile sportive, se vor putea relua competițiile sportive începând din 1 iunie dar pentru sporturile care se practică afară”, a explicat Klaus Iohannis.