Kerry Washington alege Ralph Lauren în „Scandal”

.

Actriţa Kerry Washington (35 de ani) – care a jucat recent în „Django dezlănţuit” – intră de două sezoane în pielea managerului de criză, Olivia Pope.
Figură centrală în culisele Casei Albe, Olivia se remarcă prin garderoba în tonuri calde, iar actriţa a povestit, pentru unica.ro (cu ocazia unei vizite pe platourile din Los Angeles ale serialului), ce stă în spatele acestor alegeri vestimentare.
„Am ales albul şi culori mai pale pentru a-i atenua imaginea, pentru că foarte des le spune oamenilor lucruri pe care ei nu vor să le audă şi ştiu că eu, în locul Oliviei, aş vrea ca atunci când intru într-o cameră vreau ca oamenii să mă accepte. Are o imagine dură şi de aceea încercăm să o îmbrăcăm în culori calde. Avem multe piese Ralph Lauren şi Michael Kors (în garderoba ei). Şi din punctul de vedere al poveştii cred că ajută ca Olivia să poarte alb, pentru că – chiar dacă nu este întotdeauna nevinovată – intenţiile ei sunt pozitive”.
Serialul „Scandal” a ajuns la sezonul doi pe Universal Channel, sezon care începe pe 5 februarie, de la ora 22.00.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton