Jurnalistă anchetată în Arabia Saudită pentru „ținută indecentă” VIDEO

.

O jurnalistă de la o televiziune din Dubai este anchetată de autoritățile saudite pentru „ținută indecentă”, după ce a comentat în stradă, îmbrăcată într-o abaya decoltată, ridicarea interdicției pentru femeile din Arabia Saudită de a conduce autovehicule.

Jurnalista, Shereen al-Rifaie, a realizat un reportaj pe o stradă din Riad pe care treceau mașini, fiind îmbrăcată în pantaloni albi și o abaya albă, robă lungă și amplă, desfăcută larg și care lăsa să i se vadă decolteul. De asemenea, ea purta o eșarfă ce lăsa la vedere părul, relatează The Sun.

Aceste imagini au declanșat rapid un val de proteste din partea conservatorilor, care au folosit pe rețelele de socializare hashtagul #femeiegoalăconducândlaRiad (Femeie goală conducând la Riad).

Citește și: Rihanna cleptomană? Cu ce obiect pleacă mereu de la petreceri VIDEO

Astfel, ministrul saudit al mass-media a anunțat că Autoritatea generală pentru media vizuale desfășoară o anchetă asupra jurnalistei care este acuzată că „a încălcat regulile și consemnele” purtând „o ținută indecentă” în timpul realizării reportajului.

Acuzația a fost respinsă de Shereen al-Rifaie, care a afirmat că ea purta „haine decente”. De la izbucnirea acestei polemici, tânăra a părăsit țara.

Citește și: Designerul italian Stefano Gabbana, reacție dură la adresa Selenei Gomez

Duminică a fost ridicată interdicția pentru femei de a conduce, aflată în vigoare în Arabia Saudită de decenii întregi. Totuși, persistă discriminările puternice. Recent, autoritățile au arestat 10 militanți pentru drepturile femeilor, fiind acuzați de trădare și de subminarea stabilității regatului.

Sursă foto: Captură video

Ultima modificare iunie 28, 2018 11:21 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale