Judecătorii Curții Constituționale au decis că izolarea la domiciliu și carantina nu se mai pot opera doar în baza simplului ordin al ministrului Sănătății.
De asemenea, nici pacienții infectați cu COVID-19 nu mai pot fi internați obligatoriu doar în baza acestui act.
Curtea Constituțională a fost de acord că impunerea unor măsuri restrictive precum carantina și izolarea la domiciliu nu poate fi dispusă doar printr-un simplu ordin de ministru, ci numai cu un proiect de lege în spate, care să reglementeze clar măsurile și să ofere garanții că aceste drepturi sunt respectate.
Același argument a fost folosit și pentru respingerea ca neconstituțională a articolului de lege care permite impunerea de internări obligatorii prin ordinele aceluiași ministru. Persoanelor aflate în aceste situații decizia Curții nu le aduce și libertatea de mișcare mult dorită, nici despăgubiri din partea statului pentru cei care au fost deja în carantină, izolare sau internați obligatoriu în spital în baza controversatului ordin ministerial, potrivit stiritvr.ro.