Oana Radu, cântăreața devenită celebră după ce a participat la Vocea României, a făcut un anunț șocant pe contul său de Facebook. Iubitul ei a fost stropit cu benzină în plină stradă și incendiat.
„Iubitul meu a suferit ieri un accident… Un om complet nebun a aruncat o sticlă cu benzină și foc pe el, și are arsuri foarte grave! Rugați-vă pentru el vă rog din suflet!”
Se pare că iubitul artistei este una dintre cele două victime ale agresorului din Craiova, un bărbat de 32 de ani care a stropit trecători cu benzină și apoi le-a dat foc.
Conform Libertatea.ro, Poliția a fost sesizată marți, 13 august, cu privire la faptul că un bărbat stropește cu benzină într-un bloc din Craiova, dar și persoanele care trec prin zona respectivă.
Mai multe echipaje de poliție, luptători SAS, jandarmi și pompieri s-au deplasat la fața locului, l-au identificat pe agresor și l-au imobilizat.
„În cauză au fost demarate cercetările pentru lămurirea stării de fapt și a dispunerii măsurilor legale ce se impun”, au anunțat reprezentanții IPJ Dolj.
Ultima modificare august 14, 2019 3:29 pm