Ion Diaconescu a murit la vârsta de 67 de ani. Vestea trecerii în neființă a acestuia vine la câteva săptămâni după ce un alt nume mare al fotbalului românesc, Helmut Duckadam, a încetat din viață.
Ion Diaconescu a murit la vârsta de 67 de ani
Ion Diaconescu, fostul jucător al clubului Steaua București în anii 1980, a încetat din viață. Acesta avea 67 de ani. Deși nu a oferit cifre impresionante, fostul fotbalist a avut o carieră respectată în fotbalul românesc, acesta contribuind la eforturile echipei alături de nume mari precum Miodrag Belodedici, Ștefan Iovan, Tudorel Stoica, Victor Pițurcă sau Marius Lăcătuș.
În sezonul petrecut la Steaua, Ion Diaconescu a bifat 16 apariții pe teren, fără a marca, însă, vreun gol.
De asemenea, fostul sportiv a fost cunoscut pentru implicarea sa în fotbalul din provincie, mai ales la echipe precum Oțelul Galați și Râmnicu Vâlcea, unde a fost apreciat pentru seriozitatea și dedicarea sa. Aceste eforturi l-au adus la echipa din Ghencea.
„Pe vremea când Râmnicu Vâlcea avea fotbal. Au câștigat cu 1-0. Printre cei care au evoluat în acel meci s-a aflat și gălățeanul ION DIACONESCU despre care am aflat azi că s-a stins din viață. Mult prea devreme. Un băiat excepțional. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Marcel Pușcaș pe Facebook.
Citește și: A murit Gheorghe Udriște. Fostul director Metrorex avea 77 de ani
Fostul fotbalist, plâns de Oțelul
Ion Diaconescu a fost cunoscut ca fiind un jucător muncitor, acesta reușind să joace în mai multe poziții pe teren, de la atacant la mijlocaș ofensiv, adaptându-se la nevoile echipei sale.
După ce s-a retras din activitate, Ion Diaconescu a rămas un om apreciat de foștii colegi, precum și de fanii cluburilor pentru care a jucat.
Vestea morții sale a fost primită cu tristețe de întreaga comunitate a fotbalului românesc, iar reprezentanții Clubului Oțelul Galați au transmis mesaje de condoleanțe în mediul online.
„Ion Diaconescu, fotbalist care a jucat la Oțelul Galați în anii 80, s-a stins la vârsta de 67 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis cei de la Oțelul pe Facebook.
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare ianuarie 21, 2025 12:13 pm