Fundația Wings are plăcerea de a anunța a doua sesiune de înscrieri în programul de prevenţe și combatere a obezității infantile ”Trăim Sănătos”. Evenimentul va avea loc Sâmbătă, 9 Martie, începând cu orele 9:00 la Atlantis Fitness & Lifestyle (Șoseaua Erou Iancu Nicolae, Nr. 12-26).
La 3 luni de la demararea activităților, încă 40 de familii se alătură proiectului demarat de Fundația Wings la finele anului trecut. Evenimentul marchează finalizarea primei etape a programului pentru seria pilot și extinderea activităților în cadrul programului.
”Încă din Septembrie anul trecut, 20 de familii care s-au înscris în program au beneficiat de avantajele incluse. Aceștia au parte de trei antrenamente săptămânale la sala de sport, ce includ atât ore de gimnastică cât și înot, două ședințe pe lună de consiliere psihologică atât pentru copii cât și pentru parinții acestora și două ședințe de consiliere nutrițională cu specialiști în domeniu. Copii din program beneficiază periodic de consultații la medicul pediatru, care le evaluează și monitorizeaza starea de sănătate. Programul împotriva obezității infantile se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.
Prima serie de copii înscrisă în program a împlinit 3 luni de activitate și rezultatele sunt evidente. Programul pentru care înscrierile au început în luna Septembrie pe site-ul Fundației WINGS, se desfășoară pe o perioada de 12 luni și oferă în mod gratuit sprijin copiilor supraponderali și obezi. Începând cu această lună, 50 de copii vor beneficia în mod gratuit de programul fundației, iar până la sfârșitul anului, peste 100 de copii cu probleme de greutate vor beneficia de activități sportive sub atenta supraveghere a unor antrenori precum și de consiliere psihologică, nutrițională și medicală”, declară Rebeca Walter – Președinte Fundația Wings.
Înscrierile în program continuă pe site-ul fundatiei (www.fundatia-wings.ro) unde sunt disponibile toate informațiile referitoare la proiect precum și alte noutăți și evenimente surpriză din cadrul proiectului. Mai multe informatii despre programul ”Traim sănătos” sunt disponibile la adresa www.fundatia-wings.ro sau la numarul de telefon 021 206 36 29
Apreciem implicarea și ridicăm la rang de “CEL MAI FRUMOS GEST UMANITAR” pe cei ce doresc să se implice activ în derularea proiectelor noastre ca parteneri, donatori, voluntari, susținători ai fundației, prin acordarea de diplome, recunoaștere și mulțumire prin orice mijloace publicitare și de informare mass media.
Programul demarat în luna Septembrie a anului trecut de Fundația Wings și susținut de A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons (Asociația Natională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din Romania) își propune încurajarea unui stil de viață sănătos și vizează obezitatea infantilă, ce a înregistrat în ultimii ani o creștere alrmantă. Conform ultimelor studii efectuate la nivelul Uniunii Europene, România se clasează pe locul al treilea în Europa la capitolul obezitate infantile. Datele arată că 50% dintre romani sunt supraponderali și 25% sunt obezi.