Intenționez să-mi scriu memoriile. In definitiv, nu-i o idee cu mult mai prostească decât altele. Poate că aceste rânduri vor constitui un capitol din zbuciumata mea biografie. Deși… nu știu dacă e bine să pui într-un volum memorialistic amintiri din pușcărie, mi se pare cumva… vulgar, blasfemios, e ca și cum ți-ai scoate pietrele de la rinichi și le-ai pune în montura unui inel. Cu ani în urmă, am fost la închisoare – și am stat acolo trei ani. Despre faptele care m-au dus în penitenciar nu spun decât atât: mi-am meritat pedeapsa.
Pe timpul detenției, mi-am făcut un prieten, un confident, un tovarăș de suferință, Dumitru, cu trei ani mai mare decât mine. El fusese condamnat la șapte ani de închisoare. L-am găsit acolo. După plecarea mea, urma să mai stea doi ani. Nu l-am mai văzut de atunci și mi-a rămas vie curiozitatea de a ști ce s-a ales de viața lui, după ce o parte din biata lui viață i-am furat-o eu – și veți vedea cum.