Alergia la alune este o reacție exagerată a sistemului imunitar la consumul de alune și alimente care conțin alune. Simptomele des întâlnite ale alergiei la alune sunt erupție cutanată, urticarie, prurit (mâncărimi). O reacție gravă la alune poate fi anafilaxia.
Alergia la alune reprezintă una dintre cele mai des întâlnite cauze ale anafilaxiei. În unele cazuri, chiar și cantități infime pot declanșa o reacție gravă. Numărul de copii care suferă de alergie la alune este în creștere.
Anafilaxia este o reacție rapidă, potențial letală, simptomele fiind acelea ale unei reacții alergice la care se adaugă scăderea tensiunii arteriale, dificultăți de respirație, dureri abdominale, inflamația limbii sau laringelui, diaree sau vomismente și pierderea cunoștinței.