După ce a anunţat faptul că pe 27 și 28 martie va face “ce-i spune inima” la Sala Palatului, Horia Brenciu vine cu încă o veste incitantă. Pentru al doilea an consecutiv artistul pornește împreună cu orchestra lui într-un amplu turneu național.
În cadrul turneului care se vadesfășura în perioada 4 martie – 23 aprilie, artiştii vor concerta în 15 oraşe, 14 din ţară şi unul la Chișinău, în Republica Moldova. Fiecare oraș va avea parte de un spectacol inedit, potrivit fiecărui public, dar toate vor avea, printre multe alte surprize, un numitor comun: lansarea noului album “40”.
Și pentru că multi s-au întrebat dacă va fi același spectacol ca anul trecut, Horia a dat și explicatiile de rigoare:
“Ei bine, dragii mei, doar titlul spectacolului, „Fac ce-mi spune inima”, se păstrează, în rest, invitații, vestimentația, efectele, dar în special piesele din cadrul fiecarui show, se schimbă în proporție de 95%. Turneu am vrut, turneu mi-am capatat! Ce-ar fi spectacolul fără puțină emoție, nu-i așa? Sincer, abia aștept să vă văd!”, a declarat artistul pe pagina lui de Facebook.
Așadar, primăvara lui 2013 începe, din punct de vedere muzical, cu Horia Brenciu și HB Orchestra. Un show diferit bazat pe idei muzicale noi ce va oferi bucurie, dar care va cere în schimb din partea publicului mult dans, cântec și…aplauze.