Giulia Nahmany, aşa cum nu aţi mai vazut-o! La joacă, alături de fiica ei, Caroline

.

Giulia Nahmany s-a întors în România, alături de cele două fiice ale sale, Caroline şi Stephanie, după aproape doi ani petrecuţi în Israel.
Artista este pregătită să lanseze noi proiecte în sfera de produse de frumuseţe, precum şi în televiziune. Până atunci, însă, îşi îndeplineşte conştiincios statutul de tânără mămică.
Giulia se descurcă de minune cu cele două fiice ale sale, Caroline, în vârstă de doi ani, şi Stephanie, de doar patru luni. Cu Caroline a ieşit zilele trecute la joacă, în parcul de distracţii Zorkys Planet din mall-ul Bucureştean AFI.
Îmrăcată într-o rochie neagră, care i-a pus în evidenţă silueta vizibil sculptată de dieta pe care a ţinut-o după naştere, Giulia a ajuns în mijlocul minunatului univers al copiilor Zorkys. Văzându-se înconjurată de personaje din poveşti şi multe maşinuţe şi jocuri pentru copii, micuţa Caroline a început să ţopăie şi să danseze de bucurie pe ritmurile pieselor muzicale ce răsunau din boxe.
Încântată de locul magic în care a ajuns, Caroline a fugit direct în marea de mingi colorate de cauciuc din zona de joacă şi s-a cocoţat în labirintul supraetajat pentru ca în final să coboare, gângurind de bucurie, pe tobogan.
Din locul de joacă destinat micuţilor de până în cinci ani, Caroline s-a urcat într-un trenuleţ colorat, luminat cu multe beculeţe.
Mama ei i-a fost tot timpul alături. Giulia s-a descălţat şi a intrat în perimetrul de joacă alături de fiica ei, s-a cocoţat pe labirintul supraetajat şi chiar s-a jucat de-a v-aţi ascunselea printre căsuţele de poveste.
După aventura în trenuleţul multicolor, Giulia şi Caroline au intrat în ringul de dans virtual, dansând pe melodii de club direct pe un ecran tactil care le ghida coregrafia.
După două ore de joacă intensă, Giulia si Caroline s-au relaxat savurând o îngheţată. Ghiduşă din fire, fetiţa în vârstă de doi ani i-a oferit mamei ei din propria îngheţată şi nu a ezitat chiar să o mânzolească pe nas, amuzându-se copios de situaţia amuzantă creată.
”Caroline este un copil foarte inteligent. Este precoce, are o personalitate puternică. Este greu să îi intri în graţii, însă, odata ce ai făcut-o, te va copleşi cu dragostea ei. Are multă energie, abia îi ţin pasul. Aşa se face că am slăbit fără să merg prea mult la sală”, declară Giulia.

    
Vedete din Romania Vedete internationale