Gest impresionant făcut de un italian pentru soția sa. Femeia era spitalizată și nu putea primi vizite

.
Un italian în vârstă de 81 de ani a găsit o metodă inedită de a îi demonstra soției sale bolnave că îi este alături, chiar dacă nu o putea vizita la spital. Gestul impresionat a fost filmat, iar video-ul a devenit viral pe rețelele de socializare. 

Curtea spitalului din Castel San Giovanni, provincia Piacenza, s-a umplut de muzică și dragoste. Pentru că nu putea să o vizite din cauza restricțiilor impuse de pandemie, Stefano Bozzini (81 de ani) i-a cântat soției sale serenade la geam, din curtea unității medicale unde era internată.

Citește și: La 4 luni de la nuntă, o femeie a făcut un gest impresionant pentru soțul ei grav bolnav

Carla Sacchi, care îi este soţie de 47 de ani, a ascultat piesele sale preferate de la fereastra salonului de spital și se pare că starea de sănătate a acesteia este una mai bună.

Muzica fostului membru al infanteriei Alpini i-a impresionat și pe cei aflați în apropiere, care l-au încurajat și aplaudat.

Citește și: Keanu Reeves a făcut un gest impresionant pentru o admiratoare

Potrivit agenţiei italiene ANSA,  pălăria purtată de bărbat face parte din uniforma sa militară. În unitate, acesta ar fi fost poreclit „Gianni Morandi din Alpini”, pentru că mereu cânta la acordeon, relatează news.ro.

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton