George Simion, liderul AUR, și Anamaria Gavrilă, președintele POT, au anunțat că vor candida la alegerile prezidențiale, după ce Călin Georgescu a ales să nu își exprime susținerea pentru o persoană anume.
Cuprins
Cuprins
George Simion și Anamaria Gavrilă vor candida la Președinția României
George Simion a anunțat inițial că nu va candida la Președinția României, ci îl va susține pe candidatul propus de Călin Georgescu. Însă, fostul candidat independent a îndemnat oamenii să voteze cu cine cred ei de cuviință, fără a nominaliza pe cineva anume.
Atât Simion, cât și Anamaria Gavrilă și-au anunțat candidaturile printr-un mesaj pe rețelele de socializare. Dacă ambele candidaturi vor fi validate, unul dintre ei se va retrage, au spus cei doi politicieni care își împart electoratul.
„Cadrul în care transmitem acest mesaj nu este unul constituţional şi democratic. Trebuie să revenim la normalitate şi la turul 2. După ce noi, preşedinţii celor două partide suveraniste, împreună cu domnul Călin Georgescu ne-am întâlnit, vă putem spune care este planul. Toată presiunea pe revenirea la turul 2. Noi, ca tineri, vom continua această mişcare suveranistă cu acceptul domnului Călin Georgescu şi vom face paşii necesarii, mai departe”, a afirmat George Simion.
Anamaria Gavrilă spune că unul dintre ei se va retrage după validarea candidaturilor
La rândul ei, Anamaria Gavrilă, a precizat că ori ea, ori George Simion, se va retrage după validarea candidaturilor.
„Aşadar, atât George Simion cât şi eu, Anamaria Gavrilă, ne vom depune candidaturile. Avem nevoie de voi să fiţi alături de noi. Ca urmare a validării definitive a acestor candidaturi, unul dintre noi se va retrage. Trebuie să dăm acestei mişcări suveraniste toate şansele. Fiţi lângă noi, fără voi, noi nu putem. Noi doar reprezentăm ceea ce sunteţi şi trăiţi voi”, a precizat lidera POT.
Totodată, George Simion a îndemnat oamenii să completeze listele de semnături întrucât ei nu s-au ocupat de acest aspect până acum, fiind susținători înfocați ai lui Călin Georgescu.
„De data aceasta va fi nevoie de implicarea fiecăruia în strângerea de semnături. Noi suntem împreună, nu există nicio altă soluţie. Mergem până la capăt aşa cum am promis în faţa voastră, în faţa poporului român”, a precizat liderul AUR.
„Turul doi înapoi pentru domnul Călin Georgescu, preşedintele ales. Mergem înainte cu mişcarea suveranistă să-i dăm toate şansele”, a spus în final Anamaria Gavrilă.
Sursă foto: Captură video
Ultima modificare martie 12, 2025 2:22 pm