Gabriela Firea, operată de urgență

.
Gabriela Firea a ajuns de urgență la spital noaptea trecută și a fost operată.

Primarul Capitalei a anunțat că intervenția chirurgicală a avut loc la spitalul “Dr. Ioan Cantacuzino” din București, iar echipa de medici care a operat-o a fost compusă din Dr. Eduard Catrina – medic primar chirurgie generală, Dr. Sorin Petrea – medic primar chirurgie generală și Dr. Iulia Grigore – medic specialist ATI.

Conform Libertatea, Gabriela Firea a anunțat că se simte bine după intervenție. ”Mulțumesc mult medicilor și întregului personal medical de la Spitalul Cantacuzino unde am fost investigată și operată, cadrelor medicale de la Spitalele Colentina și Sanador unde am facut mai multe analize medicale în ultima perioadă, precum și Serviciului de Ambulanță București-Ilfov. Am trecut printr-un moment greu, însa grija cu care am fost înconjurată m-a ajutat enorm și mi-a sporit încă o data încrederea în personalul medical din România, care merită tot respectul și aprecierea noastră. Sper ca recuperarea mea să fie cât mai rapidă, pentru a-mi putea continua munca la Primăria Capitalei la întreaga capacitate fizică. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături cu un gând bun!”.

Gabriela Firea a mai anunțat și în luna ianuarie a acestui an că a avut niște probleme de sănătate, și că a fost tratată în București, fără să menționeze alte detalii despre problemele cu care s-a confruntat. Jurnaliștii de la Libertatea scriu însă că ar fi fost vorba de niște probleme gastro-intestinale.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton