Competiţia la ”MasterChef” este din ce în ce mai strânsă. Marţi seara, juraţii chefi le-au pus la grea încercare concurenţilor abilităţile de bucătari. În urma probei desfăşurate în deplasare la mare, pe Bricul Mircea, unde cele două echipe au gătit pentru ofiţeri şi cadeţi, Georgeo Andrei a luat decizia de a părăsi concursul, iar acestuia i-a urmat şi actriţa din concurs, Nicoleta Matea.
La Constanta, pe Bricul Mircea, echipa rosie condusa de Nicusor Coroama s-a intrecut cu echipa albastra, al carei lider a fost Georgeo. Cei mai multi concurenti s-au bucurat sa aiba ocazia sa gateasca pe mare, pe emblema marinei romanesti. ”Ardeam de nerabdare sa vad echipajul, sa vad pentru cine gatim”, a spus Gina, in timp ce Victor a recunoscut ca ”a fost o proba pe care sincer abia am asteptat-o.” Disciplina, ordinea si spiritul de camaraderie au fost ingredientele pe care juratii le-au cautat la cele doua echipe. Desi cu forte inegale, echipa lui Nicusor fiind formata preponderent din barbati, concurentii au incercat sa se ridice la nivelul asteptarilor juratilor, dar si ale locului emblematic pe care au gatit. Au incercat sa se adapteze locatiei, bucatariei unui vas, gatitului pe punte si faptului ca s-au aflat in miscare pe mare, au incercat sa isi imparta sarcinile in asa fel incat sa termine meniul la timp si sa isi poata servi oaspetii asa cum se cuvine. Daca echipa rosie a tras la sorti un meniu format din ciorba de legume, vrabioara de vita cu mustar, fasole verde cu usturoi, piure de cartofi si tiramisu cu ciocolata, echipei albastre i-au revenit o ciorba italieneasca, cartofi la cuptor, ratatouille de legume la cuptor, pulpa de miel, salata de varza si crema mascarpone cu fructe de padure.
”Toate panzele sus” s-a strigat marti seara la ”MasterChef”, astfel ca vasul a iesit in larg. Numai ca in scurt timp presiunea si-a spus cuvantul, concurentii au inceput sa simta tot mai mult tensiunea intrecerii, iar competitia s-a transformat in razboi. Conflictul dintre Nicusor si Nicoleta a explodat marti seara la ”MasterChef”, concurentii povestind ca focoasa bruneta nu-i da pace acestuia si ca, mai mult chiar, s-a luat de el in repetate randuri si a existat chiar si o altercatie intre cei doi. Daca Nicoleta l-a acuzat pe Nicusor ca a bruscat-o, ceilalti colegi au oferit o versiune putin diferita. Se pare ca Nicoleta a cautat motive de harta, iar Nicusor a ripostat. ”Cred ca are intelectul unui copil de 8 ani, sta toata ziua si se uita la desene. E lipsit total de educatie. Fac misto de el, il atac de fiecare data cand il vad, ma iau de el”, a spus Nicoleta, acuzata ca nu-i da pace lui Nicusor si ca l-a si lovit. La randul lui, tanarul din Vicovu de Jos a ripostat: ”Incerc sa ma retin la treburile astea.” Totul a culminat la Testul sub presiune, cand Chef Bontea i-a explicat Nicoletei ca fiecare dintre ei se afla aici pentru pasiunea pentru gatit si ca nu conteaza ce are fiecare acasa, din ce mediu provine, atata timp cat le demonstreaza ca abilitatile lor in bucatarie merita sa fie rasplatite. ”Ai gresit emisiunea”, i-a spus Sorin Bontea Nicoletei. ”Bucataria se face in echipa”, a adaugat Florin Dumitrescu. ”Ai inceput cu un pumn in burta”, i-a atras atentia Catalin Scarlatescu, insa ea a negat. ”Situatia lui financiara nu e nici pe departe cea pe care o prezinta”, a spus Nicoleta. Nicusor a lucrat insa ca ajutor, carand diverse lucruri. ”Iti spun sigur ca ai gresit bucataria. Nu trebuie sa-ti dea tie raportul. Suntem intr-o competiei despre bucatarie, nu ma interseaza ce aveti voi acasa”, a izbucnit chef Sorin, deranjat de atitudinea Nicoletei. Actrita a luat insa decizia de a parasi competitia, in momentul in care juratii au spus in platou ca cine doreste sa se retraga din concurs o poate face acum. ”M-am saturat si nu mai suport”, a exclamat ea.
Tensiunea si-a spus cuvantul in proba de la mare si pentru Georgeo. Capitan de echipa, acesta nu a reusit sa-si tina in frau coechipierii si sa delege sarcinile si astfel s-a intarziat foarte mult cu pregatirea meniului pe care il aveau de servit. Impins de la spate de chefi, Georgeo a avut o altercatie cu chef Florin, care l-a atentionat in repetate randuri ca trebuie sa dea drumul mancarii pentru a putea fi gata la timp. ”Noroc ca ne-a ajutat chef Scarlatescu”, a spus Nicoleta suparata, ”de fapt el a fost capitan”. ”O dezamagire totala”, a adugat si Maria Secrieriu, suparata ca sosul pe care trebuiau sa il serveasca a fost un esec total. ”La noi a fost super haos”, a recunoscut Ana. In urma acestei probe, Georgeo a decis sa plece din concurs, acuzand ca a fost lovit. Astfel, nici nu s-a mai prezentat la Testul sub presiune si a incalcat contractul. ”Georgeo mi se pare exagerat. In autocar nu avea absolut nimic”, a marturisit Aida. ”Din punctul meu de vedere, chef Florin avea dreptate. Trebuia cumva sa-l impinga, sa ne urneasca, sa scoatem mancarea la timp”, a adaugat si Ioana. ”Poate esti dezamagit cand esti criticat, dar trebuie sa cantaresti lucrurile inainte de a actiona”, crede Gina. ”Despre asta e vorba in emisiune, sa iti faci treaba. Nu am vazut nici o lovitura”, a fost replica lui Mihai. ”N-am vazut nici o urma pe fata lui, nu stiu unde l-a lovit”, a concluzionat si Victor, in timp ce restul concurentilor au marturisit la unison ca in autocar, la plecare, Georgeo nu avea nimic.
Cu doi concurenti iesiti din joc, ”MasterChef” a continuat marti seara cu inca o eliminare. La Testul sub presiune concurentii echipei albastre, cea care a pierdut proba in deplasare la mare, au avut de gatit trei preparate diferite pe baza de somon, peste pe care au trebuit si sa-l curete si sa-l fileteze. La final, verdictul juratilor a fost clar: Andreea a lasat sortul ”MasterChef” si a fost eliminata.