Fiica preotului din Maramureș, condusă pe ultimul drum. Trupul neînsuflețit al adolescentei care s-a sinucis nu va fi primit în biserică

.

Maria, fiica de 18 ani a preotului din Moisei, Maramureș, care s-a aruncat de la etajul 12 al unui bloc din Cluj-Napoca, va fi condusă pe ultimul drum de toți cei care au cunoscut-o și îndrăgit-o.

Fiica preotului din Maramureș, condusă pe ultimul drum. Trupul neînsuflețit al adolescentei care s-a sinucis nu va fi primit în biserică

Familia nu o poate înmormânta creștinește. Oficialii Episcopiei Maramureșului și Sătmarului au declarat că slujba înmormântării se va face direct în cimitir, nu în biserică, fiind vorba despre o persoană care și-a luat viața.

„Va fi o slujbă mult mai scurtă. Se respectă doar rânduială care se face în astfel de cazuri. Ori rânduiala e clară. Se respectă canoanele bisericești”, au precizat oficialii Episcopiei.

În biletul de adio, Maria a mărturisit că a fost rănită de cei în care avea cea mai multă încredere, în momentul în care avea cea mai mare nevoie de ei. Tânăra ar fi format un cuplu cu fiul primarului, care ar fi publicat în mediul online imagini intime cu ea, au relatat vecinii, potrivit România TV.

Părinții acesteia au aflat, preotul recurgând la violență fizică. Fiindcă nu erau de acord cu relația, părinții au mutat-o pe adolescentă la un liceu din Cluj-Napoca. Maria s-ar fi luptat și cu stări de depresie. Vara aceasta, tânăra a dispărut, autoritățile găsind-o la altă adresă decât cea la care locuia. O vreme, părinții au locuit cu ea în Cluj, înainte de a se întoarce în Maramureș.

În urma tuturor celor întâmplate, rămasă singură, Maria a luat decizia de a-și pune capăt vieții.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a, sub supraveghere medicală la Castelul Balmoral. Familia a fost chemată să o vadă pe Regină, vor veni inclusiv Harry și Meghan

Biletul de adio al Mariei

„Sper că vă veți aminti de mine. Sper că vă veți aminti de mine privind la cer în miez de noapte, la fiecare stea sau nor și fiecare strop de ploaie, pentru că acestea erau lucrurile mele preferate. Și nu aplecați urechea la gurile rele care vor spune despre mine fel de fel de lucruri, chiar și când voi fi moartă. Să vă fie milă de ei, căci sufletele lor sunt făcute din venin și viețile lor sunt la fel de mizerabile cum a fost a mea. Ei mă vor invidia pentru că am avut curajul să fac ce ei nu au putut niciodată.

Mă veți uita în câțiva ani. Dar să nu uitați niciodată că am fost înconjurată de oameni care au râs de durerea mea, care m-au făcut să simt că nu însemn nimic doar ca să se simtă mai bine. Oameni care m-au părăsit când aveam cea mai mare nevoie, care m-au rănit doar pentru că li se părea amuzant. Oameni care vor râde când mă vor vedea în sicriu.

Viața mea s-a spulberat, în timp ce aproape toți cei în care am avut încredere mi-au sfâșiat sufletul, bucată cu bucată, până ce nu a mai rămas nimic. Durerea a fost prea mare pentru mine. La final, nu depresia sau greșelile m-au ucis. A fost lumea egoistă și dezgustătoare în care a trebuit să trăiesc”, a scris tânăra pe Instagram.

Pentru consiliere în situații de criză suicidară puteți contacta Alianța Română de Prevenție a Suicidului în zilele de Vineri, Sâmbătă și Duminică, între 19:00 – 07:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea) sau prin email în formatul 24/7 la sos@antisuicid.ro.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Shutterstock.com

Ultima modificare septembrie 8, 2022 5:52 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale