La mai bine de trei ani de la accidentul pe care l-a suferit la schi, starea de sănătate a lui Michael Schumacher este în continuare gravă. Atât apropiații cât și avocatul familiei Schumacher au dezvăluit că fostul sportiv se află în continuare în comă, iar șansele lui de recuperare sunt foarte mici.
„Michael Schumacher nu poate merge și nu se poate ridica nici măcar cu ajutorul specialiștilor care îl monitorizează”, a dezvăluit avocatul.
Damm a făcut aceste declarații în contextul unui proces intentat împotriva unei publicații germane, care a susținut că Schumacher poate merge singur, dezmințind aceste zvonuri.
„Din păcate, este în comă, se luptă cu ultimele puteri pentru viaţa lui, dar nu credem că mai are prea multe şanse. Toţi cei dragi îl vizitează zilnic, este foarte dureros ce se întâmplă”, a declarat un membru al familiei Schumacher în cadrul procesului.
Sabine Kehmas, managerul fostului pilot de F1, a refuzat să comenteze aceste informaţii, precizând că nu va exista o actualizare oficială privind starea de sănătate a lui Schumacher.
Recent, publicația spaniolă „Las 2 Orillas” a scris că Michael Schumacher cântărește în prezent doar 45 de kilograme și măsoară 1,60 metri, cu 14 centimetri mai puțin decât măsura în mod normal, nu poate vorbi și respiră artificial doar cu ajutorul specialiștilor care îl asistă zi și noapte la reședința familiei din Gland – în apropierea Lacului Geneva din Elveția.
Reamintim că fostul pilot de Formula 1 a suferit în decembrie 2013 un accident la schi, în stațiunea franceză Meribel, când s-a dezechilibrat și s-a lovit cu capul de o piatră. A reușit să supraviețuiască datorită faptului că pura cască de protecție. Imediat după accident, Schimacher a intrat într-o comă indusă medical timp de șase luni. Din septembrie 2014, germanul se recuperează la reședința familiei din Elveția.
Citește și – Cum arată fiica lui Michael Schumacher
Citește și – Prima imagine cu Michael Schumacher, după accidentul la schi
Foto – Hepta
Ultima modificare septembrie 18, 2017 7:32 pm